Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, a vorbit despre rezoluția istorică pe care a adoptat-o Parlamentul European cu privire la intrarea României în Schengen, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, și a anunțat că îi va contacta pe toți eurodeputații „care au votat împotriva României, în speranța că își vor modifica votul”.
Întrebat despre proiectul adoptat de Parlamentul European, eurodeputatul social-democrat a explicat: „Este o rezoluție foarte importantă, diferită față de precedentele, în sensul în care preia multe din argumentele deja invocate de Parlamentul European și vine cu noi teme, menționate și de dumneavoastră. Pe de o parte, vorbim de compensații financiare, de fapt, pentru România, în contextul în care vetoul aplicat împotriva aderării noastre la spațiul Schengen generează costuri importante, costuri economice, un efect negativ asupra mediului. Sunt multe probleme pe zona de menținere a pieței interne și inclusiv îngreunează suportul pe care îl oferim Ucrainei în contextul actual”.
„Toate aceste elemente sunt menționate în rezoluție. În rezoluție se solicită Parlamentului European și Comisiei Europene să atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene un eventual viitor veto împotriva României. Este important să existe un astfel de demers. Vreau să vă spun că Parlamentul European a mai făcut acest lucru în ceea ce privește nerespectarea regulilor Schengen de anumite state membre și, la momentul respectiv, Parlamentul European a câștigat în instanță și a impus respectarea prevederilor legale”, a continuat Victor Negrescu.
„Mai mult decât atât, și este încă un element inedit, introdus printr-un amendament pe care l-am depus, se vorbește explicit de încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni – și, în speță, cetățenii români. Practic, se vorbește de discriminare într-o manieră explicită. Este o rezoluție foarte dură, votată într-o manieră covârșitoare de Parlamentul European, peste 90% din eurodeputați au votat pentru România”, a adăugat el.
„Din nefericire, am avut în continuare aproximativ 90-100 de eurodeputați care s-au abținut sau au votat împotriva României. Din grupul meu politic, Grupul Social-Democrat, toată lumea a votat pentru România. Mi-aș dori ca și celelalte familii politice să facă același efort să își convingă colegii. De aceea, eu am decis să contactez pe toți cei care au votat împotriva României, în speranța că își vor modifica votul. O pot face în continuare, au câteva ore la dispoziție”, a mai spus eurodeputatul PSD Victor Negrescu.