Șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîșkin, a vorbit la telefon cu directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, William Burns, la finalul lunii iunie, a relatat agenția rusă de presă TASS, miercuri, potrivit CNN.
Șeful spionajului rusesc susține că discuția cu omologul american a durat „în jur de o oră”, iar cei doi „au reflectat și au raționat asupra a ceea ce trebuie făcut cu Ucraina”.
„Pretextul pentru o conversație telefonică, după cum îl estimez eu, din partea colegului american au fost evenimentele din 24 iunie. Este clar cum am răspuns la întrebarea despre cele întâmplate”, a spus Narîșkin, citat de TASS, referindu-se la rebeliunea armată a lui Evgheni Prigojin.
Directorul SVR ar fi spus, totodată, că „există” posibilitatea unei întrevederi personale cu directorul CIA.
„Atât conversațiile telefonice, cât și posibilitatea unei întâlniri personale rămân”, a adăugat el.
Anterior, CNN relata că Burns a discutat cu Narîșkin după tentativa de rebeliune a Grupului Wagner. După operațiunea eșuată a lui Prigojin, directorul CIA l-ar fi contactat pe omologul său de la SVR pentru a reafirma că SUA nu a avut nimic de-a face cu cele întâmplate în SUA.