La Paris se va putea înota în Sena din 2025, după 100 de ani în care a fost interzis

La Paris se va putea înota în Sena din 2025, după 100 de ani în care a fost interzis
Turnul Eiffel. Sursa foto: Pixabay

Pentru prima dată în ultimii 100 de ani, turiștii și localnicii din Paris vor putea să înoate în Sena. Autoritățile pregătesc zone special delimitate, în care vor exista vestiare și dușuri. Dar, abia în 2025 se vor putea bucura de scăldat. Până atunci, fluviul trebuie ecologizat. Înotul a fost interzis în 1923 din cauza poluării apei și a canalizării proaste, care deversează dejecții în Sena când plouă prea mult.

În Paris, locuitorii și turișii vor putea înota din nou în Sena din 2025, pentru prima dată în peste 100 de ani, a transmis, duminică, primarul Anne Hidalgo, relatează dpa. Ea a mai precizat că cele trei situri care vor fi deschide publicului, un centru acvatic deja parțial în uz, precum și două centru de înot, în apropiere de Turnul Eiffel.

Zonele de înot, delimitate cu balize

Zonele de înot vor fi delimitate cu balize și accesibile prin intermediul unui dig. Vor fi instalate vestiare și dușuri, a transmis primăria. Locuitorii își doresc să înoate în Sena de foarte mult timp. În 1990, când Jocurile Olimpice au avut loc pentru prima data în Paris, competițiile de înot au fost organizate în Sena.

Înotul în fluviu a fost interzis în 1923 din cauza calității necorespunzătoare a apei în oraș, dar a mai fost practicat până la începutul anilor ’60. Proiectul a primit acum un impuls datorită Jocurilor Olimpice din 2024 care vor avea loc la Paris. Unele dintre competițiile de înot vor avea loc în Sena.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`