Daniel Barbu (ALDE): 1 Decembrie este ziua în care ar trebui să celebrăm și democrația reprezentativă și pluralismul

Daniel Barbu (ALDE): 1 Decembrie este ziua în care ar trebui să celebrăm și democrația reprezentativă și pluralismul
Foto: evz.ro

Pe 1 Decembrie ar trebui sărbătorită și democrația reprezentativă și pluralismul politic, a susținut Daniel Barbu, în cadrul ședinței solemne de la Senat.

„A venit poate timpul să admitem că 1 Decembrie este ziua în care națiunea s-a desăvârșit prin Unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiași stat. 1 Decembrie este și ziua în care ar trebui să celebrăm și democrația reprezentativă, pluralismul, în care s-ar cuveni să recunoaștem rolul central al partidelor politice democratice în istoria noastră contemporană. Pe această cale s-ar putea să înțelegem mai bine că patriotismul nu este doar un sentiment, ci în egală măsură o alegere rațională”, a spus senatorul ALDE, potrivit Agerpres.

Acesta a mai precizat că Parlamentul este cel care trebuie să le dea românilor motive să fie patrioți.

„Ține de acest Parlament, dacă va fi dispus să se inspire din principiile și valorile din care s-a clădit Rezoluțiunea de la Alba Iulia, să le dea românilor motive să fie adevărați patrioți. Cei care au urmărit parada de la 1 Decembrie au văzut că națiunea e pe mâini bune: avem președinte, avem prim-ministru, avem Armată, avem pompieri, avem tehnică de luptă, avem chiar și dube gata să-i ducă pe dușmanii națiunii la închisoare. Nu trebuie să ne facem griji. În actuala criză de regim, democrația reprezentativă, drepturile și libertățile cetățenilor nu ne mai au însă decât pe noi. Parlamentul a rămas singura instituție cu vocația de a îndeplini programul democratic al Adunării de la Alba Iulia. Ține de noi să demonstrăm că avem voința de a o face”, a mai susținut Barbu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`