Externe
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat miercuri ca toți afganii care vor ajunge în Germania pentru a beneficia de condiții economice mai bune, vor fi trimiși înapoi Afganistan.
În cadrul unei conferințe de presă la care participa și președintele Afganistanului, cancelarul german a spus că Germania îți va îndeplini obligațiile umanitare față de refugiații afgani care se află în pericol, potrivit Reuters.
„Dar când refugiații vin pentru un trai mai bun — și știu că această speranță este mare pentru mulți—, atunci nu există niciun motiv de a obține azil sau rezidență aici”(în Germania), a declarat dna Merkel.