Sorana Cîrstea, înfrântă de brazilianca Haddad Maia. România rămâne fără reprezentante la Wimbledon

Sorana Cîrstea, înfrântă de brazilianca Haddad Maia. România rămâne fără reprezentante la Wimbledon
Sursa Foto: Hepta/ Photo ROB PRANGE / SpainDPPI / DPPI/LiveMedia. (Credit Image: © Rob Prange/LPS via ZUMA Press)

Jucătoarea română Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 37 WTA) a fost eliminată, sâmbătă, în turul 3 de la turneul de tenis Wimbledon, în urma înfrângerii suferite în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia (27 de ani, locul 13 WTA) cu scorul de 2-6, 2-6.

România a avut patru reprezentante în tabloul principal de la Wimbledon: Sorana Cîrstea (turul 3), Ana Bogdan (turul 3), Jaqueline Cristian (turul 2) și Irina Begu (turul 2) Acum, am rămas fără reprezentante în competiția de simplu la Wimbledon. Acesta a fost al cincilea tur al treilea la care Sorana s-a oprit în cadrul celor paisprezece apariții pe iarbă de la All England Club. În meciul împotriva lui Haddad Maia, Cîrstea a făcut multe greșeli și nu a reușit să-și impună stilul agresiv de joc pe care l-a arătat în partida cu Jelena Ostapenko.

Pe de altă parte, pentru Haddad Maia, aceasta a fost doar a patra apariție în tabloul principal de la Wimbledon și până la această ediție nu a reușit să treacă de turul al doilea. Sorana Cîrstea a început meciul tensionată și a avut dificultăți în a-și găsi ritmul. Cu un forehand instabil și o adversară care s-a apărat bine, Cîrstea a fost nevoită să lupte pentru a câștiga game-uri. A încercat să se apropie de fileu, dar cu puțin succes.

Românca a continuat să păstreze speranța, chiar și în fața greșelilor acumulate, dar după 52 de minute a cedat primul set cu scorul de 2-6. În a doua parte a meciului, Haddad Maia a continuat să fie în control și să domine. La scorul de 4-0 în favoarea braziliencei, Sorana se confrunta cu dificultăți, dar nu a renunțat. Încurajată de antrenorul Thomas Johansson și de managerul său, Enric Molina, românca a reușit să câștige un game, însă nu a avut puterea să inverseze soarta meciului și a pierdut și setul al doilea cu scorul de 2-6.

Astfel, Sorana Cîrstea nu a reușit să ajungă în săptămâna a doua a turneului de la Wimbledon, rămânând cu cele patru apariții în sferturile de finală la Roland Garros (2009, 2021) și Australian Open (2018, 2022).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`