Turcia blochează accesul navelor militare ale Rusiei în strâmtorile Bosfor și Dardanele

Turcia blochează accesul navelor militare ale Rusiei în strâmtorile Bosfor și Dardanele
Foto: revista22.ro

Tensiune la nivel înalt între Turcia şi Rusia sunte departe de a se fi încheiat. Turcia blochează accesul navele militare rusești, prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Între timp, continuă şi războiul declaraţiilor între preşedinţii celor 2 state.

Erdogan a negat acuzaţiile lui Vladimir Putin conform cărora ţara sa cumpără petrol de la teroriştii din Isis şi i-a cerut acestuia să dovedească faptele. Mai mult, liderul de la Ankara a insinuat că Putin ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile se vor dovedi a fi false.

Potrivit CNN, Turcia a început o blocadă de facto pentru navele militare rusești. Practic, circulaţia acestora prin Dardanele și Strâmtoarea Bosfor, între Marea Neagră și Marea Mediterană este interzis.

Razboiul declaraţiilor dintre Moscova oi Ankara continuă.

Recep Tayyip Erdogan a negat acuzaţiile ca ţara sa cumpara petrol de la terorioti, aşa cum anunţase preşedintele Rusiei.

Mai mult decât atât, liderul de la Ankara a precizat ca ar fi obligat sa demisioneze daca acuzațiile facute de Vladimir Putin ar fi adevarate. Șeful statului turc a lasat sa se înțeleaga ca omologul sau rus ar trebui sa faca același lucru daca acuzațiile pe care le-a adus se vor dovedi a fi false.

Cei doi lideri s-au atacat reciproc după doborârea unui avion rus de vânătoare la graniţa turco-siriană. Putin a pretins scuze pentru incident şi a refuzat apoi să îi răspundă la telefon sau să se întâlnească faţă în faţă cu omologul său turc.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)