Procurorul șef al DNA: Corupția nu se rezolvă cu dosare penale

Procurorul șef al DNA: Corupția nu se rezolvă cu dosare penale
Foto: masapresei.ro

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că problema corupției se rezolvă cu prevenție, iar una dintre acestea ar fi modificarea regulilor de atribuire a contractelor publice.

„În activitatea noastră punem accent foarte mare pe tot ceea ce înseamnă măsuri preventive. Corupția nu se rezolvă doar cu dosare penale. Trebuie modificată legislația, să se modifice regulile de atribuire a contractelor publice. Trebuie să luăm măsuri preventive pentru a elimina vulnerabilitățile”, a spus Kovesi, conform Agerpres.

 „Este important ca proiectele de legi să plece de la observațiile pe care le fac tehnicienii, adică cei care aplică legea. Domeniul achizițiilor este foarte important, pentru că aici se cheltuie banul public”, a mai precizat șeful DNA.

Eforturile DNA trebuie susținute de Ministerul Finanțelor, care pune în executare deciziile de confiscare, deoarece procurorii dețin suficiente pârgii în ceea ce privește confiscarea averilor ilicite.

„Nu avem legea ilicitului, dar avem alte pârghii care ne permit să facem confiscări extinse. De exemplu, dacă cineva a primit mită 10.000 de euro, confiscăm acei bani, dar dacă în urma verificărilor stabilim că are o avere mult mai mare pe care nu o poate justifica, facem confiscare extinsă. Este cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu”, a spus Kovesi.

Oamenii care au fost condamnați, după ce sunt eliberați din închisoare, se pot bucura în continuare de averile obținute ilegal. „O persoană care nu-și plătește impozitul, după trei luni i se blochează conturile. Nu înțeleg de ce nu se procedează așa și în cazul celor corupți, pentru care există decizii de confiscare”, a afirmat Kovesi.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`