Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Avem recorduri de caniculă, secetă și fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele

Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Avem recorduri de caniculă, secetă și fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele
Foto: Mircea Fechet / Facebook

Mircea Fechet (PNL), ministrul Mediului, a declarat că România se confruntă cu recorduri de caniculă, secetă și fenomene meteo extreme și că „ne așteaptă două luni grele din acest punct de vedere”.

Ministrul Mediului, despre fenomenele meteo extreme din România

„Constatăm că avem noi și noi recorduri, fie că vorbim despre caniculă, fie că vorbim despre secetă, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele din acest punct de vedere, în care distanța de la secetă până la o eventuală viitură poate fi una foarte scurtă, că vom avea cele două fenomene extreme pe toată perioada verii și în anumite situații și concomitent. (…)

Ceea ce ne îngrijorează pe de o parte – este efectul schimbărilor climatice – iar aceste situații ne fac ca pe lângă modalitățile convenționale de prevenirea dezastrelor, cred că va trebui să fim mai bine adaptați la astfel de fenomene”, a declarat ministrul Mediului, pentru Digi24.

Fechet: Avem cantități enorme de precipitații în vest și în sud-vest

Acesta a mai susținut că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis 18 avertizări de ploi puternice numai astăzi, 5 iulie, iar în ultimele săptămâni am avut de două și chiar de trei ori cantități mai mari de precipitații decât în aceeași perioadă a anilor trecuți.

De asemenea, în perioada 12-17 iunie au fost două coduri roșii de ploi emise în mai puțin de o săptămână. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria ANM, a precizat ministrul Mediului.

„Avem cantități enorme de precipitații în vestul și în sud-vestul țării, (…) o presiune mai mare pe cursurile de apă și riscuri mai mari de inundații”, a mai spus Fechet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Cum arată programul prezidențial al lui Nicolae Ciucă: „Este expresia unei noi viziuni de dreapta pentru România viitorului” (VIDEO)
20:45 - Riscurile la care ne expunem atunci când aruncăm medicamente expirate la gunoi. Un spital din Timișoara a găsit o soluție
20:43 - Nicolae Ciucă, la lansarea programului său electoral: „În România pe care o vom construi împreună, legea va fi mai presus de orice interes. Procesele nu mai trebuie să dureze ani de zile”
20:36 - 12 maşini incendiate şi doi oameni înjungiaţi în Lisabona, după ce oamenii au ieșit să protesteze din cauza unui caz de brutalitate a poliției
20:32 - Nicolae Ciucă: “Aceasta este miza programului meu / Voi fi un președinte care muncește, aproape de oameni și comunități. Voi fi prezent în viața orașelor și comunelor, inclusiv a sectoarelor” (VIDEO)
20:23 - Indignare, după ce Joe Biden a spus că Donald Trump ar trebui închis. Președintele SUA și-a corectat apoi declarația
20:20 - Ministrul Bogdan Ivan (PSD): Săracul domn Ciucă… Ultimele sale declarații parcă sunt din categoria emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite” (VIDEO)
20:18 - Ce gest deplasat a făcut Alina Ceușan într-o sală de teatru. Celebra influenceriță, criticată dur. Oana Pellea: „O rușine”
20:10 - O româncă a obținut zeci de mii de euro, după ce și-a păcălit iubitul italian să-și vândă casa. Ce a decis femeia să facă cu banii
19:54 - Ce a făcut Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, la nunta lui Theo Rose, în momentul în care s-a plictisit. Actorul s-a amuzat copios