Simona Halep nu a mai participat la nicio competiție sportivă din august 2022. După ce a fost eliminată de la US Open, a primit o lovitură decisivă. A fost suspendată provizoriu pentru dopaj. După mai bine de nouă luni de la acel moment, tenismena a fost audiată în cadrul tribunalului Sports Resolutions de la Londra, iar acum așteaptă verdictul. De curând, ea s-a întors acasă.
De nouă luni, Halep luptă să își demonstereze nevinovația, conform Cancan.
„Acum, că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au venit cu o așa-zisă evaluare anormală a sângelui. Trei experți renumiți la nivel mondial mi-au studiat testele de sânge și a fost foarte clar că sângele meu este complet normal. Începând cu 7 octombrie, când am fost acuzată de dopaj de ITIA, am trăit cel mai negru coșmar din viața mea.
Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri și a unei motivații din partea lor să mă găsească vinovată. Încă o dată, toată viața am fost total împotriva oricărei forme de a trișa. Nu se aliniază valorilor mele.
Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea să beneficiez de independența și imparțialitatea judecătorilor într-un tribunal care îmi va da șansa de a-mi demonstra nevinovăția. Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să îmi prezint cazul la audierea programată la sfârșitul lunii mai, după câteva amânări acuzate de ITIA”, a transmis Simona Halep, în luna mai 2023.
Situația ei s-a complicat și mai tare atunci când s-au descoperit nereguli în pașaportul ei biologic.
După câteva zile petrecute în Londra, Halep s-a întos în România. Ea a postat o fotografie pe rețelele de socializare în care zâmbește, ceea ce înseamnă că este încrezătoare că i se va demostra nevinovăția și va reuși să joace din nou. Cu toate acestea, exista posibilitatea ca ea să primească o suspendare de doi ani, care se va calcula începând din noiembrie 2022.
Gabriela Andreiașu, directorul Generației Naționale Anti-Doping (ANAD), a oferit mai multe informații din anchetă.
„ Audierile s-au desfășurat pe parcursul mai multor ore, în fiecare zi. Suficient de multe ore astfel încât fiecare parte să explice de ce este acuzat. Sau de ce se apără Simona, cum și cu ce dovezi.
Și arbitrii au avut posibilitatea să interogheze fiecare parte și să primească răspunsurile, astfel încât ei să judece și să ia o decizie motivată și corectă.
Fiecare parte a avut dreptul să-și aducă experți.
, atât pe parte analitică, biologi, biochimiști, hematologi, dar și pe partea juridică.
Putem să vă spunem doar că ambele părți, dar și arbitrii au avut o atitudine ireproșabilă, au dat dovadă de profesionalism, independență și totul a fost gestionat într-un mod extraordinar. Așteptăm un termen de minimum 14 zile, deoarece așa stipulează regulamentul Sport Resolutions și cel al ITIA”, a declarat Gabriela Andreiașu pentru Euronews.