Scandal la Sfântu Gheorghe, unde steagul românesc de pe catargul aflat lângă monumentul Ostașului Român a fost furat şi înlocuit cu un drapel secuiesc.
Tricolorul românesc de pe catargul aflat în vecinătatea monumentului Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a dispărut luni dimineață la schimbarea echipelor de patrulare, fiind înlocuit cu steagul secuiesc, de către persoane încă necunoscute.
Primarul oraşului, UDMR-istul Antal Arpad, a condamnat gestul celor care au înlocuit steagul.
„Dezaprob înlăturarea tricolorului arborat cu ocazia Zilei Naționale a României. Condamn cu fermitate și mă delimitez de incident. Consider că această faptă este un act de provocare al cărui unic scop a fost tulburarea liniștii orașului și conviețuirii pașnice între comunitatea maghiară și cea românească. Îmi exprim speranța că autoritățile vor identifica și sancționa pe autorii faptei în cel mai scurt timp posibil”, a spus Antal.
Președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Covasna, Ioachim Grigorescu, a precizat că dispariția drapelului nu a fost un gest izolat şi că astfel de incidente au loc mereu în preajma sărbătorilor naţionale. Acesta a amintit că pe data de 1 Decembrie 2014 în lTârgu Secuiesc au fost arborate mai multe drapele negre pe câteva case din zona centrală, iar în 2013, în preajma sărbătoririi Zilei Unirii din 24 ianuarie, a fost vandalizat drapelul tricolor din fața Prefecturii din Sfântu Gheorghe. Tot Georgescu a mai declarat că prefectul Sebastian Cucu a fost cel care de aceasta data a rezolvat problema, aducand personal un alt tricolor românesc care a fost înălțat pe catarg.
Şi Liviu Dragnea a comentat incidentul. Preşedintele PSD a spus că furtul drapelului national este o fapta ce trebuie pedepsita cu maxima duritate prevazuta în lege.