Apare un nou tip de meserie în România: Acești oameni vor primi inclusiv vouchere

Apare un nou tip de meserie în România: Acești oameni vor primi inclusiv vouchere

O nouă meserie va fi recunoscută în România începând cu data de 1 ianuarie 2024. Reprezentanții ANAF au venit cu precizări în ceea ce privește reglementarea activității de prestator casnic și anunță cum se vor încasa voucherele de 15 lei.

Potrivit legislației care va fi aplicată la începutul anului 2024, persoanele fizice pot desfăşura activităţi casnice în schimbul unei remuneraţii acordate sub formă de tichete de activităţi casnice. Astfel, între prestator şi beneficiar se stabileşte un raport juridic prin acordul de voinţă al părţilor, fără a avea o formă scrisă, în vederea prestării activităţilor casnice, informează Agerpres.

Utilizarea tichetului este restrânsă la prestatorul de servicii casnice, al cărui nume și informații sunt completate pe tichet.

Cine poate primi aceste vouchere

Activitatea include: servicii de curăţenie/igienizare, spălatul/călcatul rufelor, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.

La achiziţia tichetelor de activităţi casnice, beneficiarul casnic suportă doar valoarea nominală a acestora, costul de tipărire şi de distribuire fiind suportat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Legea stabileşte noţiunea de activitate casnică, modalitatea prin care vor fi plătiţi cei care prestează aceste activităţi, respectiv prin tichete pentru activităţi casnice, mecanismul prin care beneficiarii serviciilor vor achiziţiona tichetele de la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, de la poştă sau prin intermediul unei platforme electronice.

Prestatorii vor transforma tichetele în bani, în cel mult 12 luni de la data primirii acestora, la agenţii, la poştă sau prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de către prestator prin platforma electronică, iar impozitele şi contribuţiile datorate de către prestatori vor fi reţinute la momentul preschimbării tichetelor în bani. Obligaţiile fiscale se plătesc de către agenţii, în numele prestatorilor casnici.

Prestatorii casnici devin asiguraţi la sistemul de pensii, precum şi la sistemul de sănătate având dreptul la pachetul de servicii medicale de bază (chiar dacă nu plătesc şi contribuţia la sănătate) în anumite condiţii;

Prestatorii casnici pot beneficia de indemnizaţia de şomaj, întrucât potrivit legii, aceste persoane nu sunt asimilate unora ce realizează venituri.

Beneficiarii care vor cumpăra şi folosi, într-un an, cel puţin 600 de tichete de activităţi casnice, vor primi de la stat, încă 75 de tichete, gratuite, ca stimulent şi vor putea fi folosite în anul următor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate