Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la Drobeta Turnu Severin

Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la Drobeta Turnu Severin
Foto: publika.md

Principesa Margareta, Principesa Maria și Principele Radu au sosit luni la Drobeta Turnu Severin cu trenul regal. Scopul vizitei a fost refacerea simbolică a drumului parcurs în urmă cu 150 de ani de Regele Carol I.

Trenul regal a fost așteptat în gara din Drobeta Turnu Severin de peste 3.000 de oameni.

„Regele Carol I a ajuns în orașul nostru în cei 48 de ani de domnie de aproape zece ori. De numele lui sunt legate construcția Bisericii ortodoxe Grecescu și amenajarea Grădinii botanice a Colegiului Național Traian”, a precizat prof. Marian Piele, conform Agerpres.

Altețele Lor Regale s-au deplasat la Biblioteca Județeană „I.G.Bibicescu” unde a fost lansată cartea „Săvârșin. Detaliu”, scrisă de Principesa Margareta și Principele Radu, banii obținuți au fost donați pentru victimele tragediei din „Colectiv”.

„În timp ce oaspeții vor efectua și o vizită la Școala Gimnazială nr.11, căreia i s-a atribuit numele „Regele Mihai I”, severinenii vor putea vizita trenul regal până la ora 21,00”, a adăugat primarul Constantin Gherghe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)