Germanii vor elabora marți un plan care prevede trimiterea a 1.200 de militari și echipamente în misiuni de susținere a coaliției internaționale conduse de SUA, care atacă pozițiile Statului Islamic din Siria, informează The New York Times.
„Cifra de 1.200 de militari ar fi limita maximă a personalului necesar pentru avioanele de recunoaştere, pentru aparatele de realimentare şi pentru nava militară pe care Germania intenţionează să le trimită în zona Orientului Mijlociu”, a susținut Jens Flosdorff, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
Planul ar urma să fie aprobat de Guvern marți, apoi supus votului în Parlament.
O coaliție internațională sub coordonarea Statelor Unite efectuează de mai bine de un an raiduri aeriene împotriva Statului Islamic, în Siria și Irak. Din cadrul acestei coaliții fac parte Marea Britanie, Canada, Franța, Australia, Qatar, Arabia Saudită, Turcia, Maroc, Iordania și Bahrain.