Deputata USR Diana Stoica a declarat joi, pentru B1 TV, că legea votată ieri în Parlament privind pensiile speciale nu desființează, în fapt, absolut nicio pensie specială. Deci nu se face nicio reformă, deci nu îndeplinim jalonul din PNRR, așa că nu vom primi banii din PNRR aferenți acestui jalon. Oricum, legea a fost atacată de Curtea Supremă la Curtea Constituțională și sunt mari șanse să pice.
Amintim că tot miercuri a fost adoptată și o lege privind așa-zisa interzicere a cumulului pensiei cu salariul la stat. Așa-zisă, pentru că pe ultima sută de metri PSD și PNL au introdus tot felul de excepții, între care șefi din Parlament, BNR, ANCOM, ANRE și ASF.
Stoica a criticat PSD și PNL și pentru proiectul de lege privind ridicarea pragului electoral de la 5% la 7% pentru intrarea în Parlament, proiect pe care l-a catalogat ca fiind „profund nedemocratic”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
„Problema mea cu ele nu e dacă sunt constituționale sau nu, ci că nu taie nicio pensie specială. Asta e cea mai mare problemă cu aceste legi, care au fost lăudate că vin să taie pensiile speciale și nu elimină nici măcar o pensie specială. Din 210.000 pensionari speciali acum în plată, că-i plătim cu toții, rămân tot 210.000.
Deci legea asta nu-și îndeplinește scopul. După aia vedem dacă e sau nu constituțională…
PSD și PNL probabil cred că oamenii de la Comisia Euopeană sunt niște cretini care nu înțeleg ce au scris în legea asta, că nu se elimină nicio pensie specială. N-o să luăm niciun ban (din PNRR)!”, a declarat deputata USR.
Aceasta a criticat apoi și proiectul PSD – PNL privind ridicarea pragului electoral la 7% pentru intrarea în Parlament.
„PSD-ului și PNL-ului le-ar conveni foarte mult să fie numai ei în Parlament, să nu-i mai deranjeze nimeni nici în Parlament.
Noi n-avem cum să susținem un proiect care e profund nedemocratic. Noi, din contră, susținem scăderea pragului electoral, alegeri din două tururi, așa încât alegerile oamenilor să fie cât mai reprezentative.
Mai e ceva: redistribuirea. La cum arată sondajele acum, peste 15% din voturi vor fi redistribuite, deci 15% din alegători vor vota ceva, dar votul lor se va pune în altă găleată.
Să nu uităm că avem primari aleși cu 11% dintr-un singur tur!
Dacă vrem să facem reforme electorale care să susțină reprezentarea oamenilor în politică, haideți să ne uităm la asta: să facem accesul mai facil în politică, să facem alegeri în două tururi, asta e direcția europeană!”, a mai spus Diana Stoica.