Soția lui Bill Gates a povestit, într-un interviu publicate recent în revista Forbes, despre ce anume a făcut-o să se îndrăgostească de miliardarul american, informează businessinsider.com.
Melinda Gates mărturisește că actualul ei soț îi amintea de băieții cu care se împretenise în perioada colegiului.
”Am fost înconjurată de mulți băieți imteligenți în colegiu. Când privesc înapoi, Bill era același gen de băiat ca cei cu care ieșeam în perioada aceea. Îi respectam foarte mult și ei mă respectau pe mine. Am fost atrasă de mintea lui sclipitoare, dar dincolo de asta, de curiozitatea lui și de simțul umorului foarte dezvoltat”, a povestit Melinda Gates.
Cei doi au avut o relație de șapte ani înainte de a se căsători.
Soția lui Bill Gates mai poveștește că atunci când au început să se ocupe împreună de fundație, a avut nevoie de timp pentru a simți că din punct de vedere profesional au o relație de la egal la egal.
”La început nu lucram pe poziții egale. El era CEO, iar eu aveam un post inferior la Microsoft. A trebit să facem schimbări, ca să fim egali. Nu a fost ceva care a venit peste noapte. Era nevoie să vorbim despre tot ceea ce nu mergea. Dar acum lucrurile s-au schimbat”, a mai spus Melinda Gates.