Turcia: Avocatul prokurd Tahir Elci a fost împușcat mortal în timpul unui discurs în care îndemna la încetarea violenţelor între statul turc şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan

Turcia: Avocatul prokurd Tahir Elci a fost împușcat mortal în timpul unui discurs în care îndemna la încetarea violenţelor între statul turc şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan
Foto: aktifhaber.com

Avocatul prokurd Tahir Elci a fost împuşcat mortal sâmbătă, la Diyarbakir, în sud-estul Turciei, informează BBC News.

Activist în domeniul drepturilor omului, Tahir Elci a fost ucis într-un schimb de focuri între poliţie şi atactori înarmaţi neidentificaţi, arată sursa citată. Totul s-a întâmplat în timp ce acesta susținea un discurs în care îndemna la încetarea violenţelor între statul turc şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În confruntarea armată a fost ucis și un polițist.

Ulterior, Poliția din Istanbul a trebuit să intervină cu tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţi care protestau faţă de uciderea lui Elci, iar o interdicţie de circulaţie a fost impusă în cartierul în care a fost ucis Elci.

Elci a primit ameninţări cu moartea după ce a spus că PKK nu ar trebui să fie considerată o organizaţie teroristă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`