Principesa Margareta a adus sâmbătă, în numele Casei Regale a României, un omagiu victimelor incendiului din clubul Colectiv, informează Agerpres. Principesa Moștenitoare a depus în fața clubului în care s-a produs tragedia de pe 30 octombrie o icoană ce a aparținut mamei sale, Regina Ana.
Totodată, Principesa Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au depus flori și au aprins câte o lumânare în memoria victimelor.
„Să ne rugăm împreună pentru cei dispăruți, pentru sufletele lor și pentru familiile care sunt în suferință și pentru victimele care încă se luptă în spitale”, a declarat Principesa Margareta, mulțumindu-le celor prezenți la Colectiv, pentru gestul lor.
„Regina Ana a vrut special să aduc această icoană personală. E ceva ce a avut în camera ei”, a mai spus Principesa, care a precizat că ar trebui „să ne respectăm unii pe alții, să ne iubim mai mult”.
De asemenea, Principesa Moșetnitoare a amintit că pe 28 noiembrie a decedat Regina Mamă Elena.