Niculina Stoican și Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al regretatului artist, nu au fost invitați să participe la Festivalul Petrică Mîțu Stoian. Deși prima ediție a adunat zeci de artiști, organizatorii au omis să includă nume importante care au fost apropiate de Petrică Mîțu Stoian.
Niculina, împreună cu Ansamblul Maria Tănase, a organizat un spectacol în memoria lui Petrică Mîțu Stoian, în ciuda faptului că moștenitorii au interzis astfel de evenimente. Cu toate acestea, când moștenitorii au organizat prima ediție a Festivalului Petrică Mîțu Stoian, au omis să o invite pe Niculina, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Alin Gabriel Matei.
„Pe mine mă bucură tot ce se întâmplă vis-a-vis de numele lui, dar nu la toate evenimentele care sunt legate de numele lui sunt eu o definiție. Nu trebuie să fiu invitată peste tot și, ca atare, nu sunt prezentă pe acest afiș. Poate, cine știe, la anul, peste 10, sau 30 ani…
Eu nu sunt dezamăgită, sunt chiar fericită că se organizează, nu cred că are importanță distribuția, ci important e că se face. Ce a simțit sufletul meu că trebuie făcut pentru Petre, am făcut în momentul acela. Și cred că tot ce se va face legat de numele lui este bine venit, nu are importanță distribuția, eu sunt foarte fericită”, a declarat Niculina Stoican, pentru Star Popular.