Turcia riscă să ajungă într-o situație foarte complicată din cauza liderilor săi, care au depășit limitele acceptabile, a declarat ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, potrivit Itar-Tass.
Declarația a fost făcută după o întrunire pe care acesta a avut-o cu omologul său sirian, Walid Mouallem, care a spus că doborârea avionului rus de către armata turcă a fost o „agresiune fără precedent”.
„Liderii de la Ankara riscă să aducă Turcia într-o situaţie foarte complicată – atât la nivelul intereselor pe termen lung, cât şi din punctul de vedere al situaţiei regionale”, a susținut oficialul rus.
„Credem că liderii turci au depăşit limitele acceptabile”, a mai precizat Lavrov, probabil referitor la afirmțiile președintelui turc Erdogan, potrivit cărora Rusia nu ar trebui ”să se joace cu focul”.
Liderul diplomației siriene a mai susținut, cu aceeași ocazie, că „Organizaţia teroristă Stat Islamic primeşte armament din Turcia”.