Cât costă kilogramul de cireșe, dacă mergi să le culegi direct din livadă: „Sunt proaspete, ți le alegi”

Cât costă kilogramul de cireșe, dacă mergi să le culegi direct din livadă: „Sunt proaspete, ți le alegi”
Foto: Pixabay.

O familie din Bistrița-Năsăud a avut o inițiativă care a atras multe aprecieri, atât din partea localnicilor, cât și din partea vizitatorilor zonei respective. Ei au deschis porțile livezii lor de cireși și au permis accesul pofticioșilor pentru o taxă de numai 10 lei.

Acea taxă este percepută doar pentru adulți, copiii sub 10 ani beneficiind de gratuitate.

Cei care își doresc să viziteze livada se pot bucura de plimbări și pot să mănânce câte cireșe vor. Dacă vor să ia cireșe și acasă, vizitatorii trebuie să plătească 10 lei pe fiecare kilogram.

Livada familiei din Bistrița-Năsăud, vizitată de peste 400 de oameni într-o singură zi

Într-o singură zi, livada familiei din Bistrița-Năsăud a fost vizitată de peste 400 de oameni. Mulți dintre vizitatori au venit în comuna Teaca pentru a culege cireșe.

„Este grozav , e fantastic. Este prima dată când culeg cireșe dintr-o livadă intensivă. Nu e de a te urca pe scară. E foarte comod. Culegem pentru noi, pentru mama și pentru dulceață. Sunt proaspete, ți le alegi care dorești”, a spus o vizitatoare, potrivit stirileprotv.ro.

„O taxă de 10 lei care cuprinde toată plimbarea și consumul la orice cantitate, iar pentru fiecare kilogram dus acasă percem un preț de 10 lei per kilogram”, a spus Adrian Pântea, proprietarul livezii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`