Alfred Simonis: Educația nu poți să i-o dai doamnei Șoșoacă, pentru că nu o are de acasă. Probabil că a avut un weekend mai greu, pro-rușii n-au dormit foarte ușor, având în vedere ofensiva lui Prigojin în Rusia (VIDEO)

Alfred Simonis: Educația nu poți să i-o dai doamnei Șoșoacă, pentru că nu o are de acasă. Probabil că a avut un weekend mai greu, pro-rușii n-au dormit foarte ușor, având în vedere ofensiva lui Prigojin în Rusia (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alfred Simonis (PSD), președintele interimar al Camerei Deputaților, a ironizat-o pe Diana Șoșoacă pentru scandalul făcut de senatoare în plenul de luni, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și spune că probabil parlamentara „a avut un weekend mai greu” deoarece „pro-rușii n-au dormit foarte ușor, având în vedere ofensiva lui Prigojin în Rusia”.

Alfred Simonis, pe B1 TV: Educația nu poți să i-o dai doamnei Șoșoacă, pentru că nu o are de acasă

Întrebat ce măsuri vor fi luate după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în plenul Parlamentului, Alfred Simonis a explicat: „Pe de o parte, doamna Șoșoacă este senator și regulamentul Senatului nu prevede același tip de sancțiuni pe care noi l-am introdus la Camera Deputaților, cu diminuarea indemnizației cu până la 50% pentru șase luni, cu o interzicere a dreptului la cuvânt sau limitarea la maximum 10 secunde, adică la Senat au fost lucrurile mai relaxante – de aia se și comportă doamna Șoșoacă, din punctul meu de vedere, în halul acesta, pentru că probabil la Senat domnia sa poate interveni când dorește”.

„Eu i-am explicat, indiferent cât de intimidantă se dorește, n-am să cedez și voi respecta regulamentul întocmai, îi voi da cuvântul atunci când are dreptul, nu ori de câte ori dorește domnia sa, indiferent de circul, de mahalaua pe care o practică în Parlamentul României și preponderent în Senat, acolo unde își desfășoară activitatea”, a continuat deputatul PSD.

„Pentru mine, în afară de deranjul acustic și faptul că a fost un circ permanent în Camera Deputaților, nu m-a intimidat cu nimic circul făcut de domnia sa. Mi-am dus ședința până la capăt. Am dat cuvântul celor care aveau dreptul la cuvânt. N-am de ce să fac altfel mâine, de exemplu, la plenul comun de mâine”, a adăugat el.

„Am cerut Birourilor permanente reunite, în această seară, ca mâine pe ordinea de zi a plenului comun să corelăm regulamentul celor două Camere cu regulamentul Camerei astfel încât să avem același tip de sancțiuni pentru ședințele comune. La Senat nu pot interveni și nu pot modifica regulamentul Senatului, cel puțin nu pot face eu asta”, a mai spus Alfred Simonis.

Președintele interimar al Camerei a acuzat-o pe senatoare că este lipsită de educație.

„Doamnă, educația nu poți să i-o dai doamnei Șoșoacă, pentru că nu o are de acasă. Eu nu pot să o învăț pe domnia sa să se comporte civilizat dacă n-a învățat-o până acum nimeni în câți ani de viață are până în acest moment. Sancțiunea este o chestiune care vine, indiferent dacă îți dai seama sau nu”, a declarat Simonis.

„Nu trebuie uitat că doamna Șoșoacă a făcut asta de Ziua Drapelului României, doamna Șoșoacă marea patrioată a României (…). În schimb, o vedeți pe doamna Șoșoacă, și a spus-o și premierul astăzi, extrem de calmă la Ambasada Rusiei (…). Probabil că doamna Șoșoacă a avut un weekend mai greu, o perioadă mai grea, din cauza incidentelor care s-au întâmplat în Moscova, în Rusia, în aceste zile, și probabil că n-a dormit foarte bine în nopțile astea și evident că asta a tensionat-o și a produs această defulare a domniei sale la tribuna Parlamentului, pentru că pro-rușii n-au dormit foarte ușor, având în vedere ofensiva lui Prigojin în Rusia”, a mai afirmat social-democratul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni