Dacian Cioloș, despre plagiatul lui Petre Tobă: Să nu anticipăm. Am cerut ministrului Educației să convoace comitetul de etică (VIDEO)

Dacian Cioloș, despre plagiatul lui Petre Tobă: Să nu anticipăm. Am cerut ministrului Educației să convoace comitetul de etică (VIDEO)
Foto: B1 TV

Premierul Dacian Cioloș a declarat vineri că nu dorește să se antepronunțe în cazul suspiciunilor de plagiat asupre teziei de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, precizând că nu va ocoli acest subiect, dar că așteaptă ca specialiștii să își spună punctul de vedere.

”Știți care a fost reacția mea în situații de neclaritate pentru toți miniștrii. Haideți să nu anticipăm. Eu vreau să văd înainte de a-mi exprima un punct de vedere oficial, pentru că nu pot să vorbesc după ureche, am cerut ministrului Educației să convoace acel comitet de etică și să facă o verificare cât mai rapidă. Domnul ministrul Tobă să poată să își expună punctul de vedere, specialiștii, cei care sunt pregătiți pentru asta, să poată să facă analiza și discutăm după aceea. Vă promit că discutăm, nu o să ocolesc subiectul. Să nu anticipăm și discutăm după aceea”, a declarat premierul.

Ministrul Petre Tobă este acuzat de plagiat. 250 de pagini din cele 390 ale tezei prin care chestorul a devenit doctor în Științe Militare și Informații sunt copiate din lucrări de specialitate sau din referate postate pe Internet. (Detalii AICI)

Dacian Cioloș, despre plagiatul lui Petre Tobă

#DIRECT_ONE_2twrp1#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`