Întâlnire între Francois Hollande și Vladimir putin la Moscova. Cei doi au căzut de acord pentru crearea unei coaliții pentru distrugerea Statului Islamic

Întâlnire între Francois Hollande și Vladimir putin la Moscova. Cei doi au căzut de acord pentru crearea unei coaliții pentru distrugerea Statului Islamic
Foto: evz.ro

Rusia și Franța vor continua lupta împotriva Statului Islamic, au declarat joi șefii de stat ai celor două țări, în ciuda divergenței lor mari asupra soartei președintelui Bashar al-Assad, transmite htc news.

„Loviturile contra Daesh (acronim arab pentru SI) vor fi intensificate și coordonate”, a declarat Francois Hollande într-o conferință de presă la Kremlin.

„Franța și Rusia au convenit să-și consolideze activitatea în lupta împotriva terorismului și în schimbul de informații”, a spus și Vladimir Putin.

Loviturile Franței și Rusiei asupra ISIS vor viza în primul rând transportul de produse petroliere, a căror vânzare este principala sursă a grupării jihadiste, a spus Putin.

Aceste lovituri nu îi vor viza în schimb pe cei „care luptă împotriva Daesh”, a precizat Hollande, referindu-se la rebelii moderați care sunt împotriva ISIS.

„Opoziția clară” înseamnă grupuri care nu sunt nici islamiști și nici „teroriști”, potrivit Kremlinului.

Conflitele între Paris și Moscova rămân, Francois Hollande considerând că Bashar al-Assad nu își are „locul în Siria” de mâine, în timp ce Vladimir Putin a declarat că regimul de la Damasc, susținut de Moscova de la începutul conflictului, este un „aliat natural în lupta împotriva terorismului”.

„Este imposibil să se lupte cu succes împotriva teroriștilor din Siria fără a se baza pe o operațiune terestră”, a declarat președintele rus.

Rusia militează din luna iunie pentru crearea unei coaliții antiteroriste extinse din care să facă parte Iranul, Turcia și țările arabe pentru combaterea Statului Islamic în Siria. Dar această propunere s-a lovit de reticența occidentalilor și a țărilor arabe de a se alia cu regimul de la Damasc, care este susținut necondiționat de Moscova. Ideea de coaliție este însă pusă la grea încercare de doborârea avionului rus de vânătoare de către Turcia. (Detalii AICI)

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`