De ziua ei, Andreea Bălan a făcut publice fotografii în care apare alături de partenerul ei, tenismenul Victor Cornea.
Chiar dacă este mai mic decât ea cu nouă ani, Andreea și Victor par mai fericiți ca niciodată, iar artista a ales să nu se mai ascundă și a făcut publice imagini în care apare alături de iubitul ei.
Vezi această postare pe Instagram
„Azi, de ziua mea, vreau să împărtășesc cu voi, dragilor, că iubesc, sunt iubită și sunt mai fericită ca niciodată”, a scris Andreea Bălan în dreptul imaginilor în care apare zâmbitoare alături de partenerul ei.
„Recunoscătoare, dragoste, fericire, pace și magie” sunt cuvintele pe care le-a ales ca taguri, iar comentariile din partea fanilor nu au întârziat să apară.
Victor Vlad Cornea este un jucător de tenis român, iar cea mai bună poziție în clasamentul ATP la dublu este locul 84 mondial, la 12 iunie 2023, potrivit GSP.
În 2014, Victor Cornea a apărut într-o fotografie pentru care avea să rămână cunoscut peste ani. Alături de Klaus Iohannis, pe terenul de tenis, la scurt timp ce actualul președinte al României câștigase primul său mandat, scrie Profm.ro.
„Fotografia a fost făcută a doua zi după alegeri. Am schimbat câteva mingi cu dânsul și o fac atunci când ne intersectăm. Nimic mai mult. Eu sunt prins cu turneele. Toți vor să știe cum lovește mingea, dacă e bun la tenis. Are o dreaptă corectă. Mai multe, ce să zic? Joacă tenis de plăcere. Noi nu jucăm pe puncte, când ne vedem”, spunea Cornea în 2016, într-un interviu pentru Libertatea.