Un șofer de ambulanță din Vaslui a fost amendat și lăsat fără permis în timp ce era într-o misiune. Autoritățile susțin că acesta nu avea pornite semnalele luminoase și acustice.
Șoferul uneia dintre ambulanțele SAJ Vaslui a fost amendat și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru viteza prea mare cu care conducea spre o pacientă.
În încercarea de a ajunge cât mai repede la pacientă, bărbatul făcea slalom printre mașini, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Vaslui. Ambulanțierul nu a mai pornit semnalele acustice și luminoase, pentru că era noapte.
La ieșirea din oraș, spre Moara Grecilor, polițiștii l-au surprins pe șofer conducând cu o viteză de 107 km/h, pe o porțiune de drum unde limita vitezei este de 50 km/h, potrivit Vremea Nouă.
Ambulanța trebuia să ajungă la o femeie în vârstă de 68 de ani, care sunase la 112 pentru a solicita ajutor medical.
„La data de 17 iunie 2023, ora 22.30, un echipaj al Serviciului Rutier Vaslui care acționa, în baza unui plan de acțiune, în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, a surprins cu aparatul radar și sancționat contravențional un conducător al unei autospeciale aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, care nu circula în regim prioritar și care se deplasa cu o viteză de 107 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză maximă admisă este de 50 km/h.
Față de conducătorul auto, bărbat de 56 de ani, din Vaslui, a fost luată măsura sancționrții contravenționale și, complementar, suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.