Orașul din România cu cele mai accesibile apartamente: Preţuri incredibil de mici

Orașul din România cu cele mai accesibile apartamente: Preţuri incredibil de mici
Sursa foto: Shutterstock

Potrivit unui studiu recent efectuat de imobiliare.ro în luna mai 2023, piața imobiliară înregistrează o creștere a prețurilor atât față de perioada similară a anului trecut, cât și față de luna aprilie.

Astfel, conform datelor obținute, prețul mediu național al proprietăților imobiliare este de 1.427 €/mp în luna mai, cu o creștere de aproape 2 €/mp față de luna aprilie și cu 7 €/mp față de luna mai 2022. Această tendință indică o evoluție pozitivă a prețurilor în piața imobiliară în această perioadă.

Piața imobiliară rezistă în ciuda inflației și a creșterii prețurilor

Există totuși orașe, cum ar fi Bucureștiul, unde prețurile imobiliare au înregistrat o scădere în comparație cu luna aprilie și chiar cu luna mai a anului trecut. Experții recomandă să se ia în considerare anumite aspecte atunci când se evaluează achiziționarea unei locuințe.

Conform analistului economic Adrian Negrescu, în ciuda creșterii prețurilor și a inflației, sectorul imobiliar pare să nu fie atât de afectat pe cât s-ar putea crede. Potrivit specialistului, cererea pentru proprietăți imobiliare rămâne în continuare ridicată.

Piața imobliară este ca o pisică cu nouă vieți. Va cădea în picioare indiferent de vremuri. Asta pentru că, cel puțin în marile orașe, cererea continuă să depășească oferta de apartamente. Exodul din mediul rural, din orașele mici, către marile centre economice se accentuează, astfel că presiunea pe imobiliar rămâne constantă. Într-o țară în care economia subterană este una uriașă, volumul de cash investit în imobiliare reușește să compenseze, în mare parte, înghețul din zona de creditare, astfel că foarte puțini dezvoltatori sunt presați, în momentul de față, să vândă mai ieftin.

Acest ,,exod al foamei” către marile orașe pune presiune și pe zona de chirii astfel că și zona de investiții imobiliare conexe se menține încă pe linia de plutire. Pe de altă parte, în orașele mici, în mediul rural, casele se vor ieftini pe măsură ce oamenii își vor dori să plece către un trai mai bun, către un salariu mai mare, în marile orașe. Prețurile imobiliarelor nu vor scădea, așa cum se așteaptă mulți, ci vor crește într-un orizont de 5-10 ani. E de ajuns să ne uităm la evoluția piețelor imobiliare din regiune și să facem o corelație cu creșterea nivelului de trai și cu efectele fenomenului enclavizării economice”, a explicat Adrian Negrescu, pentru Newsweek.

Evoluția prețurilor apartamentelor în București, Cluj-Napoca și Timișoara

Conform analizei efectuate pe platforma imobiliare.ro, în luna mai a anului 2023, prețul mediu al apartamentelor în București a fost de 1.498 €/mp. Acesta a înregistrat o scădere de 2 €/mp față de luna aprilie 2023 și o creștere de 25 €/mp față de luna mai 2022. Interesant este faptul că Bucureștiul este singurul oraș major din România unde prețul apartamentelor este în scădere.

În ceea ce privește Cluj-Napoca, acesta este considerat orașul cu cele mai ridicate prețuri la apartamente. În luna mai 2023, prețul mediu în Cluj-Napoca a fost de 2.446 €/mp. Acesta a înregistrat o creștere de 25 €/mp față de luna aprilie 2023 și de 66 €/mp față de luna mai 2022.

Și în Timișoara prețurile apartamentelor continuă să crească vertiginos. Conform analizei citate, media prețului pe metru pătrat este de 1.472 €, înregistrând o creștere de 8 € față de luna aprilie 2023 și o creștere semnificativă de 44 € față de luna mai 2022.

Prețurile imobiliarelor din Constanța continuă să crească

În schimb, în Iași, prețul mediu al apartamentelor este de 1.375 €/mp, ceea ce reprezintă o mică scădere de doar 1 euro față de luna aprilie 2023, dar în același timp, înregistrează o creștere semnificativă de 73 €/mp față de luna mai 2022.

Prețurile imobiliarelor din Constanța continuă să crească. Potrivit datelor recente, prețul mediu pe metru pătrat a ajuns la 1.470 €, înregistrând o creștere de 1 € față de luna aprilie 2023 și o creștere de 17 € față de luna mai 2022.

Interesul românilor s-a îndreptat tot mai mult către închirierea apartamentelor. Conform unei analize realizate de Storia.ro, 50% dintre căutările de apartamente de închiriat sunt pentru apartamente cu două camere, în timp ce 32% dintre căutări sunt pentru garsoniere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`