Legăturile Poliției cu mafia lemnului au ieșit la iveală înr-un proces banal pentru anularea unei amenzi

Legăturile Poliției cu mafia lemnului au ieșit la iveală înr-un proces banal pentru anularea unei amenzi
Sursa foto: Shutterstock

După ce a alertat poliția cu privire la tăieri ilegale de arbori, o femeie din Alba s-a trezit că este amendată cu suma de 4.000 de lei. Incidentul a avut loc într-un sat din comuna Albac, în Munții Apuseni, în 15 noiembrie 2022.

Amendă pentru că a sesizat tăierile ilegale

Revoltată, femeia a contestat în instanță amenda, unde a reușit să demonstreze că procesul verbal a fost încheiat ilegal și că sesizarea ei a avut la bază fapte reale, iar Poliția a încercat să le ascundă, scrie adevarul.

Inițial, poliția a fost anunțată de soțul acesteia, care a observat cantitatea de peste 50 de metri cubi de material lemnos care era depozitat la marginea drumului în locul denumit Dealul Lămăşoi.

Bărbatul a declarat că a observat în zonă şi un număr de 15 cioate nemarcate, astfel că a sunat la 112 şi a solicitat prezenţa la faţa locului a organelor silvice și a poliției. Un echipaj a ajuns în zonă și a început o anchetă, polițiștii identificând iniţial patru cioate, dar şi materialul lemnos care era depozitat la marginea drumului.

Soția bărbatului a avut suspiciunea că „cercetarea la faţa locului s-a realizat într-un mod neprofesionist, părtinitor, fără a se lua toate măsurile care se impun”. În aceste condiții, a sunat la 112 și a relatat ceea ce a constatat și a cerut ca polițiștii să revină pentru a relua cercetarea. După un interval de aproximativ o oră de la apelul telefonic, la faţa locului s-au prezentat agenţii de la Postul de Poliţie Albac, care au inventariat arborii întregi depozitaţi la capătul drumului.

Femeia susține că a solicitat agenţilor de poliţie să întocmească un proces verbal de constatare, privind situația materialului lemons și a cioatelor din pădure. Ulterior, potrivit soțului femeii, „agenţii păreau supăraţi” pentru că ar fi fost forțați să numere lemnele aflate în rampă. La revenirea la postul de poliție, oamenii legii au întocmit un proces verbal prin care au amendat-o pe femeie pentru apelarea nejustificată a numărului 112.

Amenda anulată în Instanță

„Petenta a procedat in acest mod întrucât deşi ar fi fost descoperite mai multe cioate de la arbori care ar fi fost tăiaţi în mod nelegal nu ar fi fost întocmit proces verbal în care să consemneze aspectele sesizate. Doar în urma apelării numărului de urgenţă s-ar fi încheiat activitatea de inventariere a arborilor care erau depozitaţi la marginea drumului, mai exact un număr de 35 de fire, situaţie care confirmă faptul că activitatea iniţială ar fi fost realizată în mod incomplete”, a precizat magistratul în hotărâre.

Judecătorul  mai spus că „se poate aprecia că organele de poliţie fiind prezente la faţa locului, în urma unor sesizării prezentate de soţul petentei, nu au realizat o anchetă efectivă creând motive de suspiciune petentei că prin modul în care acţionează sunt favorizate persoanele care ar fi comis faptele ilicite reglementate de legislaţia silvică”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră