Pașaportul britanic, pe locul patru în lume privind ușurința cu care poți vizita alte țări / Cum se poate obține și ce avantaje aduce un astfel de document

Pașaportul britanic, pe locul patru în lume privind ușurința cu care poți vizita alte țări / Cum se poate obține și ce avantaje aduce un astfel de document
Foto: Pixabay.com

Fiind pe locul patru în lume în ceea ce privește ușurința cu care deținătorii pot vizita și alte țări, cu pașaportul britanic poți călători fără viză în Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Acest pașaport are rolul de document de identitate și vine la pachet cu cetățenia britanică.

Cum poți obține pașaportul britanic și cetățenia. Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Pașaportul britanic arată totodată că nu mai ești imigrant în UK, ci că ai devenit cetățean. Un milion de români încearcă să obțină acest document, dar nu știu ce trebuie să facă.

Procesul de obținere a cetățeniei britanice se numește „naturalizare” și poate fi obținută în două feluri:

  1. Prin căsătorie cu un cetățean britanic;
  2. Prin îndeplinirea condițiilor de imigrare.

Chiar dacă te căsătorești cu o persoană britanică, asta nu înseamnă că obții automat și cetățenia. Va trebui să dovedești că:

  • Ai trăit legal în Marea Britanie în ultimii 3 ani;
  • Ai statut de rezident permanent – settled.

În cazul în care nu ești căsătorit/ă cu o persoană britanică, singura metodă prin care poți obține cetățenia este procesul de „naturalizare”. Iată ce condiții trebuie respectate:

  • Ai trăit legal în UK cel puțin 6 ani și nu ai călătorit în străinătate pentru mai mult de 450 de zile în ultimii 6 ani;
  • Ai reședință permanentă în UK de cel puțin 12 luni;
  • Nu ai călătorit în afara Marii Britanii pentru mai mult de 90 de zile în ultimele 12 luni;
  • Ai obținut un scor bun la testul de limbă engleză(un test pe caree trebuie să îl susții);
  • Ai împlinit vârsta de 18 ani;
  • Ești o persoană cu un cazier curat;
  • Poți oferi detaliile de contact a două persoane (unul cetățean englez; celălalt poate fi român) care să confirme – dacă vor fi contactați ulterior de HMRC – că ești „om de treabă”;
  • Ai trecut testul „Life in the UK” – care presupune să ai cunoștințe generale despre valorile, tradițiile, cultura, istoria și legile britanice, potrivit Adevărul.

Cei care vor să obțină cetățenia britanică trebuie să scoată din buzunar 1.330 de lire sterline pentru plata unei taxe, 19 lire sterline pentru înregistrarea fotografiei și a amprentei în sistemul biometric de informații, 50 de lire pentru testul „Life in the UK”, 19,20 lire pentru trimiterea amprentei digitale și alte 150 de lire dacă trebuie să dai un test de engleză.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`