Experiența traumatizantă trăită de un turist pe litoralul românesc / Un șarpe imens i-a tăiat calea copilului său de 4 ani

Experiența traumatizantă trăită de un turist pe litoralul românesc / Un șarpe imens i-a tăiat calea copilului său de 4 ani

Povestea spusă de un turist pe pagina sa de Facebook legat de experiența traumatizantă pe care a trăit-o în timp  ce se afla cu familia la mare de 1 iunie a uimit pe toată lumea.

Un șarpe imens i-a tăiat calea copilului său în timp ce se plimbau cu toții pe o alee din Costinești.

Povestea traumatizantă trăită de un turist la mare

Experiența unui turist român aflat în vacanță cu familia de la 1 iunie la malul mării a fost traumatizantă. Un șarpe uriaș s-a strecurat pe calea lor, la doar câțiva centimetri de copilul lor de patru ani. Din fericire, nu au fost răniți, dar turistul oferă un cuvânt de precauție oricui vizitează litoralul să fie precaut.

„O să vă povestesc ceva pe cât de amuzant, pe atât de traumatizant. Pe 1 iunie i-am dus pe cei mici la mare, știind că una dintre cele mai mari bucurii ale lor este să se joace la nisip pe malul mării.  Toate bune și frumoase, am umblat de colo-colo, am ajuns și pe bucata de El Camino Litoral dintre Tuzla și Costinești unde erau acei superbi maci care cresc chiar pe malul mării etc. La finalul vizitei de pe Camino Litoral, chiar în dreptul plajei din fața epavei din Costinești, mă întorceam pe aleea betonată ce merge paralel cu marea și care face parte din traseu și ne duceam către mașina pe care o aveam parcată sus, în dreptul ultimelor hoteluri din stațiune.

Mai aveam vreo 50 de metri până la mașină, trebuia doar să mai urcăm o pantă de câțiva metri care urca de la nivelul plajei până sus pe dealul de unde vine lumea de obicei să se pozeze cu epava. Eu cu brațele pline de rucsaci, bagaje și jucării ale copiilor, Cristina cu cea mică în brațe, iar băiatul cel mic singur pe jos. Și dau să încep să urc panta când deodată aud un țipăt.

Era țipătul copilului care era chiar la un metru în spatele nostru. Când ne întoarcem spre el să vedem ce s-a întâmplat, să facem infarct și nu altceva. UN ȘARPE cu o lungime de aproximativ 2 metri!!! trecea întreaga alee prin fața lui și prin spatele nostru, plecând din boscheții din dreapta și încercând să ajungă în boscheții din stânga. Copilul de 4 ani a avut o prezență de spirit extraordinară și nu a stat pe gânduri, a sărit peste șarpe și a venit repede în brațele mele speriat.

Șarpele cum a venit, așa s-a și dus. Șocul a fost atât de mare să vezi o ditai dihania lângă copilul tău încât nu am stat să analizez clar situația. Cert este că șarpele era imens, peste tot ceea ce am văzut vreodată în libertate. Avea 2 metri cu siguranță, mi-am dat seama de asta pentru că mi-a fost ușor să mă orientez când l-am văzut întins pe toată latura aleii betonate. Încă stau și mă gândesc dacă era un șarpe sălbatic, de casă sau dacă era un șarpe de rasă scapăt de undeva.

Cert este că a reprezentat un pericol pentru copil și cu siguranță că oricărei persoane i-ar fi trecut din senin prin față, ar fi fost o sperietură groaznică. A trebuit să ducem ceva muncă de lămurire cu baiatelul nostru că e un super-erou, că a reacționat foarte bine, că șarpele s-a speriat de el și a fugit etc.. altfel probabil ar fi rămas cu sechele vreo 20 de ani de aici înainte..
A reacționat destul de bine și pare că nu au mai rămas urmări pentru că îmi dau seama din modul deschis cum vorbim și povestim despre această experiență..

Ce mă intrigă faptul este totuși de unde a apărut acel șarpe ziua în amiaza mare, la câțiva metri de numeroase hoteluri și pensiuni dintr-o stațiune estivală destul de aglomerată, și de ce a ales să iasă pe alee printre picioarele noastre ținând cont că sigur ne-a simțit trecerea și vibrația pașilor… Asta a fost experiența noastră traumatizantă din… Costinești . Aveți grijă unde calcați, nu se știe niciodată ce iese și de unde iese!” a povestit turistul pe pagina sa de facebook, scrie newsweek.ro.

Șarpele făcea parte din specia Balaurul Dobrogean

Citind postarea turistului, mulți au ajuns la concluzia că creatura în cauză ar fi Balaurul Dobrogean, care este recunoscut drept cea mai mare specie de șarpe din România. Acest șarpe a fost pentru prima dată clasificat științific și numit Elaphe quatuorlineata în 1814, dar de atunci a fost redenumit Elaphe sauromati.

Comparativ cu marii şerpi constrictori din zonele tropicale, balaurul nostru dobrogean are o talie mai mult decât modestă, cu toate acestea, rămâne nu doar cel mai mare şi mai masiv şarpe de la noi, ci şi din întreaga Europă.
Adulţii au o talie medie cuprinsă între 120-180 centimetri, cu toate că au fost măsuraţi indivizi care au depăşit lejer lungimea de 2 metri. Oricum, astfel de exemplare sunt rare.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`