Piața muncii din România se schimbă. Apar opt noi profesii

Piața muncii din România se schimbă. Apar opt noi profesii
Foto-Pixabay

Piața muncii din România se schimbă. 8 profesii apar în Clasificarea Ocupațiilor din România, iar alte două sunt reorganizate, conform Ordinului ministrului Muncii şi preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.
În Monitorul Oficial din 14 iunie 2023 a fost publicat Ordinul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) 892/2023, informează Observator news.

Care sunt noile profesii

Noile profesoii sunt următoarele:
-comerciantul vânzător mărfuri nealimentare (522102);
-director executiv cooperativă agricolă (112040);
-dresor câini (516404);
-inginer pentru inspecţia şi verificarea tehnică a cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune (214960);
-preşedinte cooperativă agricolă (131123);
-profesor de limbi străine (235301);
-specialist în lucrul cu părinţii (parenting) (263515);
-specialist sisteme de calificare (235925).

Alte profesii se reorganizează

Mai mult, pe lângă aceste opt noi ocupații, alte două se reorganizează:
-se mută ocupaţia „grădinar” din grupa de bază 6111 Agricultori şi lucrători calificaţi în culturi de câmp şi legumicultură în grupa de bază 6113 Agricultori şi lucrători calificaţi în grădinărit, horticultură şi pepiniere la codul 611303.
-se redenumeşte ocupaţia „designer floral” ca „designer florist” şi se păstrează codul 216607 în grupa de bază 2166 Designeri grafică şi multimedia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`