Poți să iei holeră dacă mergi la mare după distrugerea barajului din Ucraina? Răspunsul experților

Poți să iei holeră dacă mergi la mare după distrugerea barajului din Ucraina? Răspunsul experților
6 iunie 2023 - Barajul Nova Kakhovka din regiunea ucraineană Herson a fost distrus. Sursa foto: captură video Twitter @OstapYarysh

Distrugerea barajului Kahovka din Ucraina a creat panică în rândul turiștilor de la Marea Neagră. Mulți români se întreabă dacă mai este sigur să meargă acum la Marea Neagră, de teamă că apele ce se vor revărsa din Ucraina ar putea cauza holera.

Adrian Marinescu, medic primar infecționist și directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, susține că nu există un pericold e infectare și că vacanțele sunt în siguranță, potrivit hotnews.

Barajul Kahovka din Herson a fost aruncat în aer pe 6 iunie, iar Organizația Mondială a Sănătății a emis, ulterior, un avertisment privind riscul transmiterii holerei în zona inundată.

Înainte de toate, trebuie spus că în Ucraina nu există în acest moment niciun caz de holeră înregistrat la oameni, iar agentul patogen a fost identificat doar în mediu.

Directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș spune însă că nu există un risc mare sau iminent ca aceste boli să se transmită acum, ci, mai degrabă, acțiunile OMS au ca scop să prevină acest risc: „Nu aș spune că este un risc foarte mare acum, nu aș spune că este un lucru iminent, dar aș spune că este un risc real, pe care trebuie să îl luăm în calcul, iar ceea ce face Organizația Mondială a Sănătății se referă la modalitățile de a preveni aceste riscuri, inclusiv la holeră.”

O supraveghere epidemiologică a bolilor care se transmit prin apă a fost „consolidată”, în urma inundaţiilor masive cauzate de distrugerea Barajului Kahovka,  în sudul Ucrainei, a anunţat o însărcinată a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Teresa Zakaria.

OMS: Supraveghere sanitară sporită faţă de riscul apariţiei holerei în sudul Ucrainei

Potrivit OMS, niciun caz de holeră nu s-a înregistrat în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie 2022, relatează AFP, preluată de News.ro

Cu toate astea, „eşantioane prelevate în mediu arată că agentul patogen este prezent, ceea ce constituie un risc”, a subliniat într-o conferinţă de presă, joi, Teresa Zakaria.

„Am putea, aşadar, să începem să detectăm cazuri în orice moment”, a avertizat ea.

„Acţionăm în strânsă cooperare cu Ministerul ucrainean al Sănătăţii, pentru a ne asigura că sunt implementate mecanisme pentru a permite importul de vaccinuri imediat ce sunt necesare”, a mai adăugat reprezentanta OMS.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`