Majorarea salariilor tuturor bugetarilor este incertă. Chiar dacă Parlamentul a votat legea, premierul Dacian Cioloş spune acum că privilegiaţii măririlor trebuie să le şi merite.
Şeful executivului a declarat la un post de televiziune că nu exclude nici varianta subţierii aparatului bugetar, asta pentru a putea mări salariile „meritoşilor” care rămân la stat. Bugetul pe 2016 este una dintre principalele priorități ale noului guvern, care vrea să păstreze o mare parte dintre măsurile promise de fostul executiv
„Creșterile salariale sunt necesare în multe domenii. După părarea mea sunt necesare și creșterile salariale, dar și reforme în sectorul respectiv. Oricum, intenția nostră este, în masura în care va fi posbil, să păstrăm aceste creșteri salariale care au fost decise deja de parlament și legile promulgate”, a spus primul ministru.
Doar că premierul Dacian Cioloş este de părere că privilegiaţii trebuie să îşi merite majorările salariale.
„Dacă vrei salariu mai mare trebuie să demonstrezi că meriți acel salariu. Dacă găsim o modaliate prin care și gradul de salarizare să fie legat de performanță atunci cred că e simplu, cei care vor să aibă un salariu mai mare pentru că vor să progreseze în carieră vor trebui să demonstreze că pot să facă acest lucru. Dacă nu, sigur se pot găsi posbilități de muncă și în altă parte, dar cred că administrația trebuie să demonstreze că poate fi eficentă. (…) Și că în administrație se poate câștiga eficient dacă este performanță”, a explicat Cioloș.
Cât priveşte o eventuală reducere a aparatului administrativ, noul premier spune că nu este exclusă o astfel de variantă.
“Sigur, cu siguranță, va fi nevoie și de o subțiere, dar nu prin tăieri arbitare. Aici trebuie mers pe analize eficiente. În unele administrații probabil că vor mai trebui întăriri, în altele vor mai trebui reduceri, însa, per ansmablu cred că se poate face. Cu reduceri, dar cu o creștere a nivelului de salarizare pentru ca cei care rămân să își asume mult mai clar și mai precis resposabilitatea”, a mai spus Dacian Cioloș.
Premierul vrea ca până pe 10 decembrie Guvernul să finalizeze proiectul de buget ca să-l trimită spre Parlament pentru dezbatere și aprobare. Bugetul pe 2016 este una dintre principalele priorități ale noului executiv, care vrea să păstreze o mare parte dintre măsurile promise de fostul guvern.
Dacian Cioloș vrea majorări salariale în sectorul bugetar după performanță
#DIRECT_ONE_yejtbh#