Cristina Prună: A ajuns să fie mai greu un interviu de angajare în privat decât audierile pentru funcția de ministru. A fost efectiv un simulacru, un spectacol al absurdului (VIDEO)

Cristina Prună: A ajuns să fie mai greu un interviu de angajare în privat decât audierile pentru funcția de ministru. A fost efectiv un simulacru, un spectacol al absurdului (VIDEO)
Deputata USR Cristina Prună. Foto: usr.ro

Deputata USR Cristina Prună a vorbit despre audierile miniștrilor propuși pentru formarea guvernului Ciolacu, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!”, și a descris scenele din comisiile de specialitate ale Parlamentului drept „un simulacru”, „un spectacol al absurdului”.

Cristina Prună (USR), pe B1 TV, despre audierile miniștrilor: „A fost efectiv un simulacru”

Întrebată dacă a participat la vreuna dintre audierile desfășurate miercuri în comisii, deputata USR a spus: „Da, am fost chiar la trei audieri. A fost un spectacol al absurdului, exact așa cum ați difuzat și dumneavoastră imaginile din Comisia juridică. Nu le-ați văzut pe cele din Comisia de energie – acolo domnul Burduja, care nu are nici măcar o zi de experiență în sectorul energetic, măcar să fi fost parlamentar într-o comisie relevantă, deodată a devenit expert în Energie”.

„Exact precum colegii mei, am încercat și eu să pun întrebări. A răspuns la întrebările servite de la PNL și de la PSD. Când a venit momentul să răspundă și la întrebările de la USR, s-a terminat timpul, ce să vedeți!? Asta se întâmplă, de fapt, în Parlament, ei fac procedurile acestea ca să îi avantajeze pe miniștrii pe care ei îi propun”, a adăugat Cristina Prună.

„Vă spun cu sinceritate, pentru că înainte să ajung în Parlament am participat și eu la mai multe interviuri de angajare, a ajuns în România zilei de astăzi să fie mai greu un interviu de angajare în privat – nu știu la stat, că nu am participat acolo, știu că sunt alte sfori care se trag de multe ori – decât audierile pentru funcția de ministru, una dintre cele mai înalte funcții în statul român, deci a fost efectiv un simulacru”, a remarcat ea.

„Vă spuneam de Energie pentru că este un sector extrem de important. L-am întrebat și eu pe ministrul Burduja, astăzi, noi avem niște prețuri făcute așa, din pix, 1,3 lei kW, 0,8 kW, care nu mai au nicio legătură cu prețurile de pe piața angro, care au scăzut extrem de mult, la nivelul dinainte de criză. L-am întrebat de facturile românilor, l-am întrebat de niște lucruri cât se poate de relevante. N-a răspuns”, a mai declarat deputata USR Cristina Prună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse