Percheziții la domiciliul fostului președinte al Franței. De ce este suspectat Nicolas Sarkozy?

Percheziții la domiciliul fostului președinte al Franței. De ce este suspectat Nicolas Sarkozy?
Foto: Hepta - Bestimage / Bruno Bebert / Bestimage

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost audiat în libertate de către anchetatori de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale (Oclciff), iar apoi locuinţa sa a fost percheziţionată, în cadrul unei proceduri judiciare referitoare la retragerea acuzaţiilor de finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007 formulate de către intermediarul Ziad Takieddine, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează AFP, conform News.ro.

Sarkozy și soția sa, Carla Bruni-Sarkozy, audiați într-un dosar de corupție

Soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy, a fost audiată tot marţi, în calitate de martor, conform informaţiilor obţinute de această sursă. Audierile în dosar au fost confirmate de Parchetul Naţional Financiar (PNF) şi alte surse apropiate de caz, potrivit AFP. Marţi, cuplul Sarkozy s-a prezentat discret la sediul Oclciff, în Nanterre, pentru audieri.

Nicolas Sarkozy, fostul şef de stat al Franţei, a fost audiat în regimul audierii libere, cunoscut şi sub denumirea de audierea suspectului liber. Acest regim permite interogarea unei persoane suspectate de comiterea unei infracţiuni fără ca aceasta să fie plasată în arest preventiv.

După audiere, Nicolas Sarkozy s-a deplasat la domiciliul său dintr-un complex privat din arondismentul al XVI-lea din Paris. Acolo, el a fost supus unei percheziţii efectuate de şase anchetatori şi agenţi ai Poliţiei Judiciare, care au ajuns la locuinţă cu mai multe vehicule, au constat jurnaliştii AFP.

Ancheta implică posibila inculpare a lui Sarkozy

Potrivit analizei declarațiilor sale și a unor elemente de incriminare și dezincriminare, există posibilitatea ca Nicolas Sarkozy să fie exclus din cauză, dar totodată să fie convocat în vederea unei inculpări, scrie stiripesurse.

Justiția suspectează cel puțin opt persoane de participarea într-o operațiune prin care intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine ar fi fost implicat în retragerea acuzațiilor formulate împotriva lui Nicolas Sarkozy la sfârșitul anului 2020, în schimbul unei sume de bani. Există presupuneri cu privire la o posibilă aprobare a fostului șef de stat în această operațiune. Regina paparazzilor” Mimi Marchand se află între inculpaţi.

Parchetul Național Financiar a extins la începutul lunii martie o procedură judiciară inițiată în primăvara anului 2021 cu privire la acuzații de tăinuire a miturilor de către un martor”. Această încadrare ar putea fi relevantă pentru rolul lui Nicolas Sarkozy conform unor declarații făcute de persoane implicate în anchetă.

Retragerea acuzațiilor împotriva lui Ziad Takieddine a implicat o rețea complexă de plăți și intermediari

Ziad Takieddine, un cetățean francezo-libanez care l-a acuzat pe Nicolas Sarkozy în 2012, a făcut o revenire spectaculoasă în noiembrie 2020 în cadrul unor interviuri acordate postului de televiziune BFMTV și revistei Paris Match. În aceste interviuri, el a declarat că Nicolas Sarkozy nu a primit finanțare de la Muammar al-Gaddafi în timpul campaniei electorale din 2007.

După două luni, Ziad Takieddine a revenit asupra propriilor declarații. Anchetatorii au estimat recent că suma mobilizată pentru a obține retragerea acuzațiilor împotriva sa a fost de cel puțin 608.000 de euro.

Această sumă, în principal mobilizată de către finanțistul Pierre Reynaud (care a decedat recent), a fost plătită diverselor persoane implicate în această operațiune. Printre aceste persoane se numără intermediarul Noël Dubus, care a fost condamnat pentru escrocherie, un om din domeniul publicității, Ziad Takieddine și un libanez apropiat acestuia din urmă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`