Inspecția judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare în cazul lui Daniel Horodniceanu, după ce vicepreședintele CSM i-a ameninţat pe polițiștii care l-au oprit în trafic că îi va contacta pe superiorii lor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Înainte, fostul șef DIICOT i-a întrebat pe agenții de circulație dacă știu cine este el,
”Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului. Pentru consolidarea încrederii în sistemul judiciar, exclusiv în temeiul legii și în afara oricăror influențe, concluziile verificărilor vor fi prezentate opiniei publice imediat după analiza acestora la nivelul Consiliului, potrivit competențelor sale legale”, anunța CSM la începutul lunii mai.
Vicepreşedintele instituției, Daniel Horodniceanu, a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.
Într-o înregistrare video apărută în spaţiul public, Horodniceanu a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi i-a ameninţat că îi va contacta pe superiorii lor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
Despre cele întâmplate, Daniel Horodniceanu a spus că imaginile sunt „prelucrate” și că ar fi fost „provocat”.
„Am remarcat că în cursul zilei de astăzi a apărut în presă o înregistrare cu oprirea mea în trafic de un echipaj de poliție pentru o presupusă contravenție rutieră. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1:30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încalca vreo normă rutieră. Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate însă. Aş accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în faţa unui polițist la datorie”, a declarat Daniel Horodniceanu, pentru G4Media.