Volkswagen reduce cu 30% cheltuielile de capital după scandalul Dieselgate

Volkswagen reduce cu 30% cheltuielile de capital după scandalul Dieselgate
Foto: foxnews.com

Volksvagen îşi reduce cheltuielile de capital cu 30 la sută după scandalul emisiilor poluante.

Consiliul de Administraţie al grupului german a luat această decizie în condiţiile în care costurile scandalului Dieselgate continuă să crească.

Reprezentanţii Volksvagen susţin că reducerile nu vor afecta viitorul companiei.

Este pentru prima dată după criza financiară din 2009 când Volkswagen reduce cheltuielile de capital. Chiar și așa, investițiile de capital preconizate de Volkswagen pentru 2016 sunt mai mari decât media de 8,6 miliarde de euro pe an înregistrată în perioada 2010-2012.

Cel mai mare producător auto european a anunţat că anul viitor va cheltui 12 miliarde de euro pentru construcția de uzine și dezvoltarea de tehnologii, potrivit Bloomberg. Comparativ, în 2015, Volkswagen promitea că va investi, în medie, 17 miliarde de euro în fiecare an până în 2019. Directorul general Matthias Mueller a anunţat că Volkswagen nu va reduce cheltuilele astfel încât să le fie afectat viitorul.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce în luna septembrie a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial dintre care 2,8 milioane în Germania cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Costurile totale cu care se confruntă Volkswagen din cauza scandalului emisiilor sunt estimate undeva între 30 și 65 de miliarde de euro, iar analiștii avertizează că grupul ar putea fi nevoit să vândă unele operațiuni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială