O echipă de experţi din statele membre UE este așteptată să vină la Bucureşti pentru a efectua o expertiză finanţată de Comisia Europeană, în scopul recrutării şi evaluării personalului administrativ. Acest lucru a fost anunțat de premierul Dacian Ciolo, vineri, la Palatul Victoria, relatează mediafax.
„Am înţeles că în câteva săptămâni am putea avea o expertiză finanţată de Comisia Europeană prin care să aducem experţi din state membre care au experienţă în elaborarea unor proceduri şi criterii de recrutare şi evaluare a personalului administrativ, pentru ca pe toate posturile care sunt vacante acum şi pe care vrem să facem angajări, să facem aceste angajări pe bază de criterii clare, transparente, evaluări clare şi cei care sunt interesaţi să intre în administraţia publică să fie convinşi că vor fi evaluaţi în mod corect”, a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş.
Premierul a mai precizat că eficienţa administraţiei este „un element esenţial” pentru ca Guvernul să atingă toate celelalte obiective legate de absorbţia fondurilor şi de calitatea absorbţiei fondurilor.