Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie (ASPP) a reacționat, printr-un comunicat semnat de medicul primar psihiatru dr. Lucian Constantin Paziuc, după ce Georgiana Pascu, de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a vorbit, într-un articol pentru Europa Liberă, despre problemele din spitalele de boli mintale.
Amintim că jurnaliștii de la Europa Liberă au scris că directoarea economică a Spitalului de Psihiatrie Săpoca, Oana Aurelia Anica, a dus la Ministerul Sănătății opt-nouă sacoșe cu cârnați de Pleșcoi, înainte de a primi 10 la o evaluare a activității managerului și a-i fi aprobată o schimbare de organigramă.
Georgiana Pascu, manager de programe CRJ, a declarat pentru Europa Liberă că „România are mai multe condamnări la CEDO legate de condițiile din spitalele de boli mintale. Nu îmi vine să cred că încă se mai practică astfel de ritualuri, că un manager de spital să trimită atenții în cârnați la minister”. Ea a mai susținut că managerii de spitale ar trebui să facă programe de reforme, de măsuri care să îmbunătățească starea pacienților.
Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie, însă, acuză Centrul de Resurse Juridice că „pare că se axează mai mult pe atacuri și jigniri în presă, la adresa Spitalelor de Psihiatrie și la adresa Statului Român, decât cu rezultate legislative concrete sau o contribuție reală la dezvoltarea sistemului de sănătate mintală românesc”.
„Se caută mereu vinovați și găsim adesea tot felul de “experți” care iși dau cu părerea în mass-media și emit diverse teorii referitoare la sistemul actual și la cauzele degradării continue al acestuia. Însă acești “experți” nu au lucrat o zi într-un spital de psihiatrie. (…) A construi subiecte de scandal și a le generaliza în presă gen “cârnații de pleșcoi”, nu va duce decât la deturnarea atenției de la marile și adevaratele probleme din întregul sistem”, a mai transmis Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie.
Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din România a transmis că „se delimitează clar de astfel de practici de tip “cârnațiul de pleșcoi””, dar consideră că ar fi mai util ca persoanele care se pretind experte în domeniu să vină cu soluții constructive la probleme din aceste unități medicale, în loc doar să critice în spațiul public.
ASPP a transmis că a fost creeată din dorința de a moderniza și a crește calitatea actului medical psihiatric românesc, iar acest lucru se poate realiza prin politici de sănătate mintală adaptate și coordonate cu sistemul social actual românesc.
Asociația a mai spus că-și propune să scoată la suprafață problemele reale din sistemul medical psihiatric și să ajute instituțiile responsabile în domeniu să ia cele mai bune decizii.
„Centrul de Resurse Juridice coordonat de doamna Georgiana Pascu, o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 1998 având rol în creearea unui cadru legal şi instituţional care să asigure respectarea drepturilor omului, pare că se axează mai mult pe atacuri și jigniri în presă, la adresa Spitalelor de Psihiatrie și la adresa Statului Român, decât cu rezultate legislative concrete sau o contribuție reală la dezvoltarea sistemului de sănătate mintală românesc.
Considerăm că este nevoie de o contribuție pozitivă, căutarea de soluții viabile și durabile, pentru a rezolva o problema care nu privește doar Spitalele de Psihiatrie în general, ci sistemul de sănătate mintală ca un întreg”, a transmis apoi Asociația.
Aceasta a ținut apoi să precizeze că politicile de sănătate mintală și strategiile în acest domeniu nu sunt atributul managerilor de spitale, ci sunt elaborate de către Ministerul Sănătații și Centrul National de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog.
„Cazurile care sunt prezentate de CRJ sunt tocmai rezultatul unui astfel de sistem disfuncțional care abandonează pacientul bolnav psihic în spitalele de psihiatrie, un sistem care mai degrabă iși ascunde problemele în loc să găsească soluții pe termen lung”, se mai arată în comunicatul Asociației.
Aceasta a admis apoi că, din 2007, România a beneficiat de proiecte, exemple de bune practici din partea altor țări europene și parteneriate și a elaborat strategii, dar fără o finalizare practică în munca de zi cu zi.
„Se caută mereu vinovați și găsim adesea tot felul de “experți” care iși dau cu părerea în mass-media și emit diverse teorii referitoare la sistemul actual și la cauzele degradării continue al acestuia. Însă acești “experți” nu au lucrat o zi într-un spital de psihiatrie și nu înțeleg circuitul și nevoile pacientului în întregul sistem, iar disfunctionalitatea acestuia, se răsfrange de cele mai multe ori asupra managerilor de spitale. Mulți dintre manageri se schimbă , însă problemele rămân și persistă, afectează munca profesioniștilor din domeniul sanatatii mintale, dar nu în ultimul rând se răsfrâng mai ales asupra pacienților.
A construi subiecte de scandal și a le generaliza în presă gen “cârnații de pleșcoi”, nu va duce decât la deturnarea atenției de la marile și adevaratele probleme din întregul sistem cu apariția de noi frânturi în imaginea sănătații mintale, iar cei care sunt profesioniști si dedicați cu adevărat, vor face pasul înapoi, fară să lase nimic în loc…”, a mai transmis Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din Romania (ASPP).