Băicoi: 19 persoane au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit de un TIR

Băicoi: 19 persoane au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit de un TIR
Foto: Captură video

Accident grav la Băicoi, judeţul Prahova. 19 oameni au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit în plin de un TIR.

Din primele cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs din cauza neatenţiei şoferul autocamionului care a făcut o manevră fără să se asigure. 5 dintre răniţi sunt în stare gravă, potrivit reporterntv.ro.

Accidentul s-a produs pe strada Republicii din orașul Băicoi. Şoferul TIR-ului se pare că a ieșit dintr-o parcare fără să se asigure şi a intrat în plin în microbuz. Mai multe echipaje de la descarcerare și ambulanțe au ajuns la faţa locului.

19 oameni au fost răniţi, în urma impactului. Potrivit unor surse medicale, cinci dintre aceştia sunt în stare gravă iar în cazul a două persoane specialiştii au fost nevoiţi să le amputeze membrele.

Polițiștii de la Rutieră au deschis o anchetă, iar şoferul TIR-ului, care a provocat accidentul, este cercetat acum pentru vătămare corporală gravă din culpă şi riscă ani până la 3 ani în închisoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota