Costescu: CFR Marfa trebuie privatizată, dar nu cu orice preț

Costescu: CFR Marfa trebuie privatizată, dar nu cu orice preț
Foot: gândul.info

Ministrul propus al Transporturilor, Dan Marian Costescu, a declarat luni că privatizarea CFR Marfă este un proiect virtual, dar care nu trebuie făcut „cu orice preţ”, scrie Mediafax.

„În ceea ce priveşte CFR Marfă este vital să se continue procesul de privatizare, dar nu cu orice preţ. Nu putem să ne batem joc să dăm o companie care este acum pe pierdere, sau poate să facem asta dar după o analiză. Trebuie să vedem în ce stadiu este compania, să facem o evaluare şi să decidem împreună cu colegii cu care dintre măsurile propuse (investitor strategic sau IPO la bursă) vom merge mai departe. Este una dintre priorităţile noastre”, a spus Costescu.

Costescu care în prezent este directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR, a spus că vrea să modrnizeze anumite gări, în cadrul unui proiect cu bani europeni.

„Am demarat personal un proiect la calea ferată, în plus faţă de pachetul reşedinţă de judeţ, dezvoltat în etapa anterioară. Am planificat încă 47 de staţii de cale ferată de importanţă imediat următoare. Dintre acestea, 7 sunt cele rămase din programul vechi, restul 40 nu sunt reşedinţă de judeţ dar sunt foarte importante, sunt noduri, generează trafic şi trebuie reabilitate”, a adăugat acesta.

Costescu a precizat că Gara de Nord „nu poate rămâne aşa”, în timp ce Tarom crede ca reintra pe profit de anul viitor.

Întrebat dacă va lua în calcul decizia de construi fie o linie de metrou, fie una de cale ferată care să lege Bucureștiul de aeropoerul Otopeni, acesta a spus că ambele situații trebuie luate în calcul, pentru că într-o țară europeană acesta este un lucru normal.

Dan Marian Costescu, propus ministru al Transporturilor, a primit luni avizul comisiilor parlamentare cu 37 de voturi „pentru” şi 2 „împotrivă”.

Dan Marian Costescu este din luna martie director general al CFR SA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”