Sindicaliștii din Educație organizează un nou protest în Capitală, urmând să picheteze sediul Guvernului. La fel ca și data trecută, sindicaliștii vor mărșălui pe străzile din București, iar Brigada Rutieră a anunțat restricții de circulație pentru derularea manifestării.
Federațiile din Educație organizează marti, de la ora 11.00, un alt protest în București, conform News.ro.
În pofida promisiunile pe care le-au primit din partea Guvernului și a ministerelor de linie, sindicaliștii au ales să continue greva și să își păstreze revendicările în cadrul unei manifestări stradale.
Protestul se va desfășura între orele 11.00 și 16.00, având următorul program:
– între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;
– între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;
– între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;
– între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.
– între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.
„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
Mai mult, instituția menționează că, după debarcarea participanților, sub îndrumarea poliștilor rutieri, autocarele vor fi direcționate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenței, între od Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie.
„În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, a mai transmis Brigada Rutieră.
Reprezenantanții sindicatelor au declarat, luni, după discuțiile de la Ministerul Muncii, că au cerut o majorare salarială până la finalul anului și să li se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu pe economie.
Aceștia au transmis că nu există motive pentru ca protestul de marți să nu aibă loc, deoarece nu au obținut nimic concret.
Mai mult, sindicaliștii au cerut o întâlnire cu Iohannis, care ar trebui să exercite rolul de „mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”. Ei i-au spus președintelui că, până acum, oferta Guvernului nu corespunde revendicărilor protestatarilor. Solicitarea a fost înregistrată la Administrația Prezidențială, dar nu a transmis niciun răspuns până în momentul de față.