Peste 150 de avioane de luptă din țări NATO participă la exerciții militare în nordul Europei

Peste 150 de avioane de luptă din țări NATO participă la exerciții militare în nordul Europei
Foto simbol: Pixabay

SUA, Regatul Unit, Franța organizează ample exerciții militare la care participă 150 de avioane de luptă. Acestea au început, luni, în Finlanda, Suedia și Norvegia, au transmis forțele aeriene finlandeze.

Exericițiile militare vor dura două săptămâni

În cele trei țări nordice manevrele urmează să dureze aproximativ două săptămâni, conform autorităților finlandeze, fiind ultima țară care a intrat în NATO și conduce operaţiunea „Arctic Challenge”, scrie Adevărul.
„Exerciţiile au început. Prima noastră rotaţie este în desfăşurare”, a declarat colonelul Henrik Elo, din forţele aeriene finlandeze.
După ce a început invazia rusă în Ucraina, țara nordică a încetat neutralitatea forțată și a aderat la NATO.
Exercițiul Arctic Challenge se organizează o dată la doi ani de țările nordice, începând din 2013, iar în acest an reunește 14 țări, dintre care 12 membre NATO, Suedia și Elveția.

Ce avioane vor participa

Exericițiu va lua sfârșit pe 9 iunie, iar avioanele care participă sunt F-35 americane, F-16 daneze și olandeze, F-18 finlandeze și elvețiene, Gripen ale Suediei, Rafale și Mirage ale Franței.
„Este cel mai mare organizat până acum”, a subliniat colonelul Henrik Elo.
Avioanele vor staționa în nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei, dar și în baza finlandeză Pirkkala-Tampere.
Acest exercițiu va avea loc în același timp cu reuniunea miniștrilor de externe din NATO, organizată la Oslo, dar și cu vizita secretarului de stat american Antony Blinken în Finlanda, care se va desfășura pe 1 și 2 iunie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)