O femeie, dispărută de anul trecut, a fost găsită fără suflare într-un lac din Neamț

O femeie, dispărută de anul trecut, a fost găsită fără suflare într-un lac din Neamț
Sursa Foto: Poliția Română / Facebook

Trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 42 de ani din Vădurele, dispărută din luna decembrie 2022, a fost găsit în lacul Bâtca Doamnei, în Neamț.

Femeia era dată dispărută din decembrie 2022

Luni, 29 mai, autoritățile nemțene au fost sesizate cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost găsit corpul unei femei.

Identitatea persoanei găsite a fost stabilită de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, o femeie de 42 de ani, din Vădurele, dispărută din data de 11.12.2022, potrivit Antena3.ro.

În vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului, corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț.

Cercetările vor fi continuate de autorități sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`