Un avocat din Timișoara te ajută să-ți înființezi o firmă în Dubai! Care sunt avantajele

Un avocat din Timișoara te ajută să-ți înființezi o firmă în Dubai! Care sunt avantajele
avocat timisoara

Dacă ești deja antreprenor sau cochetezi cu ideea, cu siguranță ai auzit că, în Dubai (Emiratele Arabe Unite), condițiile sunt ideale nu numai pentru plajă, distracție și shopping, ci și pentru înființarea unei firme (cu activitate pe internet).

Zona economică modernă, libertatea legislativă și faptul că nu trebuie să respecți atât de multe constrângeri ca în România, țară membră a Uniunii Europene, constituie avantaje importante, poate chiar cruciale, pentru decizia pe care urmează să o iei pentru business-ul tău. Iar un avocat din Timișoara, cu adevărat profesionist și cu o experiență îndelungată în domeniu, te va ajuta și cu toate demersurile legale, dar și cu informații utile pe subiect.

Astfel, dacă alegi un avocat Timisoara de la Gociu & Asociații, care colaborează cu Meydan Free Zone (o platformă care susține investițiile străine în EAU), vei avea parte de nenumărate beneficii. În primul rând, acolo nu se percepe impozit pe profit și dividende, iar compania nou înființată poate întreprinde orice activitate economică, atât cu persoane juridice, dar și cu persoane fizice din întreaga lume, cu excepția celor locale. De asemenea, nu există cerințe legate de depunerea evidențelor contabile, iar, pentru constituirea societății, este nevoie doar de un director și un acționar, fără restricții cu privire la naționalitatea lor.

Un avocat din Timișoara specializat pe înființarea de firme în Meydan Free Zone știe că zona Emiratelor este una dintre cele mai stabile din punct de vedere economic și politic, datorită unei legislații puternice și uniforme, care protejează confidențialitatea investitorilor.

Din punct de vedere fiscal, trebuie să știi că nu se plătește impozit pe profit și pe câștigurile de capital, nu există impozit reținut la sursă, iar TVA-ul se aplică doar pentru încasările care depășesc 100.000 de euro (acesta fiind de numai 5 procente). De asemenea, impozitul pe dividende, dobânzi, redevențe, chirii și compensații este și el tot… 0%!

avocat timisoara

Dacă optezi pentru un avocat din Timișoara din cadrul firmei menționate anterior, acesta se va ocupa de toate cele necesare, de la A la Z: încorporarea companiei; verificarea disponibilității numelui; pregătirea și completarea tuturor documentelor; emiterea tuturor actelor necesare (Certificate of Incorporation, Memorandum and Articles of Association, Consent of Shareholder/Director/Secretary, Register of Directors/Shareholders, Allocation of shares & share certificates); furnizarea unui agent registrat, unui sediu și unui secretar/întreținere secretariat; plata taxelor guvernamentale pentru primul an de existență; obținerea ștampilei companiei și livrarea documentelor prin curier rapid.

De asemenea, există și alte servicii de care un avocat Timișoara te poate degreva, cu privire la noua ta firmă cu bazele în Dubai: împuternicire generală certificată, cont bancar deschis în emirat, certificare notarială a setului de documente, certificat de bonitate sau constatator, obținerea aprobării autorităților pentru a deține proprietăți în emirat, reînnoirea licenței și taxelor guvernamentale, diverse amendamente etc.

În concluzie, acum știi atât de ce, cât și cine te poate ajuta să îți deschizi o companie într-un paradis nu doar turistic, ci și legislativ. Ideile tale inovative și dorința de a-ți face produsele și serviciile cunoscute în întreaga lume nu trebuie să se împotmolească în „hățișul” birocratic. Mult succes!

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:18 - Marcel Ciolacu, întrebat despre deficit: Nu este o catatrofă, mai ales că 84% sunt bani puși în investiții; 2025-2026 e cea mai mare provocare în ceea ce privește investițiile pentru România (VIDEO)
22:12 - „E un mediu plăcut, în care vii cu drag”. În ce afacere a investit Ionuț 10.000 de euro
22:01 - Câți bani a plătit o turistă la o cafenea din Paris. Reacția internauților
21:51 - Marcel Ciolacu, de părere că informațiile privind miniterenul de golf de la vila de protocol din Neptun a Președintelui trebuie descretizate: „Vorbim de bani publici și este normal să știm cum s-au cheltuit” (VIDEO)
21:43 - Marcel Ciolacu a dezvăluit care este filmul său preferat, pe care îl recomandă și românilor: „Sunt de modă veche”
21:34 - 11 decese din cauza virusului Marburg în Rwanda. OMS avertizează că există risc de răspândire internațională / În Germania, două persoane aflate în izolare au fost testate negativ
21:31 - Ciocolata Dubai, produsă în România. Desertul care a devenit viral pe rețelele de socializare
21:19 - Despărțirea momentului. Mario Fresh și Alexia Eram și-au spus „adio”. Dezvăluiri despre separarea celor doi, în noua piesă a artistului
21:16 - Lucian Lungoci (PSD), despre Mircea Geoană: Pozează în povestea asta de independent și luptă împotriva partidelor politice, când el este, de fapt, produs politic (VIDEO)
21:14 - Boris Johnson a găsit un microfon ascuns în baie după o întâlnire cu Benjamin Netanyahu, susține fostul premier britanic în noua sa carte