O adolescentă ar fi încercat să se sinucidă aruncându-se de la etajul patru al unui bloc din Hunedoara

O adolescentă ar fi încercat să se sinucidă aruncându-se de la etajul patru al unui bloc din Hunedoara

Din fericire, tânăra a supravieţuit miraculos, chiar dacă a picat de la o înălţime considerabilă. Surse din anchetă spun că de fapt fata ar fi încercat să se sinucidă.

Adolescenta de 17 ani a căzut în gol, de la etajul patru al unui bloc, în municipiul Deva

Imediat la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de salvare, care au reuşit s-o stabilizeze pe adolescentă, iar din cauza rănilor foarte grave aceasta a fost transportată de urgenţă la spital, anunță Observator.

„La locul indicat, au fost mobilizate o autospecială şi o ambulanță de terapie intensivă mobilă cu medic din cadrul detaşamentului Deva.

La sosirea echipajelor de intervenţie, victima, o tânără de 17 ani, prezenta multiple traumatisme şi avea semne vitale, fiind transportată de urgenţă la UPU Deva pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”