Ana Baniciu și iubitul ei, Edy Kovacs, au început să renoveze casa în care își doresc să se mute. Locuința este una plină de istorie, fiind construită în anul 1927. Așadar, lucrările de renovare vor fi intense și vor necesita toată atenția celor doi, relatează Tvmania.ro.
Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au logodit în urmă cu doi ani, iar acum cei doi au hotărât să să se mute împreună în casă nouă, pentru a se bucura de mai mult spațiu. Cuplul a achiziționat o locuință care a fost construită acum aproape un secol, în 1927, motiv pentru care necesită o atenție deosebită.
Aceștia nu pierd timpul și au început deja renovările. Ana a publicat în mediul online fotografii cu stadiul lucrărilor și cu ce au găsit în camere, după ce lucrătorii au început să scoată parchetul.
„Găsim treptat bucățele din trecut și încercăm pe cât posibil să păstrăm esența! Vă țin la curent cu tot procesul inevitabil pe story. Vara asta știți unde mă găsiți… pe șantier”, le-a spus Ana Baniciu fanilor ei de pe Instagram, alături de o serie de imagini din noua casă în plin proces de renovare.
Ana Baniciu și Edy Kovacs au dezvăluit și când vor fi gata lucrările.
Acum câteva zile, artista le-a povestit urmăritorilor de pe rețelele de socializare că este foarte fericită deoarece se va muta într-o altă casă. În plus, Ana a declarat că ea și iubitul ei își doresc să se mute în noua locuință până la sfârșitul anului și speră să termine renovările până atunci.
„Se întâmplă o mare bucurie în viața noastră. Vom face căsuța cea nouă. Căsuța cea nouă va fi gata la sfârșitul anului, să sperăm. Este un proiect ambițios, dar ne bucurăm foarte mult. Ne emoționăm foarte mult. Este superb!”, a povestit Ana Baniciu pe Instagram.