Două mașini, una tractată de alta, care aveau acelaşi număr de înmatriculare, au fost oprite de polițisti pe un drum naţional din Gorj.
În urma verificărilor s-a constatat că autoturismul tractat era înscris în circulaţie, însă cu alte numere, astfel oamenii legii au deschis dosar penal vizând infracţiunea de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare, notează news.ro.
Două autoturisme care se tractau unul pe celălalt, oprite pe un drum naţional
Cele două mașini au fost oprite de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, joi, pe drumul naţional 66, pentru un control.
Eveniment - 22 nov, 14:36
Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş Severin, tracta un alt autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate, având aplicate plăcuţele cu numărul de înmatriculare identice cu cele ale autoturismului condus de tânărul de 22 de ani.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că numerele de înmatriculare aparţineau autoturismului condus de tânărul de 22 de ani, iar autoturismul tractat era înmatriculat în circulaţie cu alte numere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare”, a transmis Poliţia Judeţeană Gorj.