Ce este „metoda colierului” prin care trei români au jefuit mai multe persoane pe stradă, în Belgia

Ce este „metoda colierului” prin care trei români au jefuit mai multe persoane pe stradă, în Belgia
Sursa foto: Pixabay

Trei români, doi bărbați și o femeie, au fost arestați după ce au jefuit mai multe persoane în vârstă, atât în Diksmuide, cât și în Zwevegem.

Indivizii furau, de obicei, vârstnicii de pe stradă, țintele lor fiind bijuteriile de aur.

Ținta românilor? Bijuteriile de aur ale vârstnicilor

Prima infracțiune efectuată de cei trei români a avut loc vineri, 19 mai, în Zwevegem, loc în care o doamnă a fost furată de lănțișorul ei.

Doamna a fost abordată în franceză de unul dintre suspecți”, a spus Patty ‘t Jonck de la procuratura din Veurne. „I s-a cerut indicații pentru a ajunge la farmacie. Dintr-o dată, colierul i-a fost smuls, iar persoana a fugit cu mașina”.

Românii au dat lovitura din nou, sâmbătă, 20 mai, când au abordat o femeie în vârstă de 79 de ani. Indivizii i-ar fi cerut femeii detalii pentru a ajunge la o farmacie. Dornică să le fie de ajutor, femeia în vârstă a fost bruscată și împinsă, motiv pentru care a căzut din picioare. Și de această dată, infractorii au ales lănțișorul de la gâtul femeii.

Bătrâna a reușit să depună plângere la poliția locală, care a reușit să depisteze numărul de înmatriculare a românilor cu ajutorul camerelor de luat vederi, potrivit stiridiaspora.ro.

„Mașina și numărul de înmatriculare au fost semnalate și asta a avut deja rezultate duminică”, a continuat Patty ‘t Jonck. „În Kortrijk, cei trei au putut fi arestați de zona de poliție VLAS”, a precizat parchetul.

Cei trei români au fost reținuți de autorități și duși în fața judecătorului din Veurne. Ei vor fi prezentați vineri în fața instanței de judecată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`