Voturile date de PSD și PNL numai în ultimele zile, care arată că au bani, dar nu pentru profesori. Moșteanu: Ei puteau vota și amendamentul USR la Legile Educației și creșteau salariile din învățământ. N-au făcut-o (VIDEO)

Voturile date de PSD și PNL numai în ultimele zile, care arată că au bani, dar nu pentru profesori. Moșteanu: Ei puteau vota și amendamentul USR la Legile Educației și creșteau salariile din învățământ. N-au făcut-o (VIDEO)
Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului. Foto: usr.ro

Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, a declarat marți, pentru B1 TV, că PSD și PNL puteau crește salariile profesorilor, dacă într-adevăr doreau. Era suficient să voteze un amendament depus de USR la Legile Educației, adoptate luni.

Moșteanu a mai susținut că PSD-iștilor cel puțin le convine criza din Educație, deoarece mai fac rost de timp să negocieze „rotativa asta, ștafeta incompetenței”.

Deputatul USR a dat apoi trei exemple de voturi ale PSD și PNL numai din ultimele zile, care arată că, de fapt, coaliția are bani de dat. Dar nu pentru profesori.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Moșteanu: PSD și PNL votau inițiativele USR și creșteau salariile profesorilor chiar acum dacă voiau

„Se putea rezolva problema asta și în Legile Educației. USR a avut un amendament care propunea o creștere graduală a salariilor – că înțelem că nu poate crește totul peste noapte și să se schimbe totul de mâine ce nu s-a schimbat în 33 de ani – în sistemul de învățământ. La debutanți să se ajungă la salariul mediu pe economie și apoi niște coeficienți cu care să crească gradual pentru toate salariile din învățământ.

A fost amendament USR la proiectele votate ieri, proiecte care, apropo, au fost atacate azi de USR și Forța Dreptei la Curtea Constituțională pe mai multe motive de constituționalitate. Deci puteau să rezolve cei de la PNL și PSD ieri dacă voiau și se termina discuția.

Mai e un proiect USR, separat de ăsta. Mâine îl putem pune la vot dacă vor să-l voteze. Mingea e la majoritatea PNL – PSD”, a declarat Ionuț Moșteanu, pentru B1TV.

Deputatul USR a mai spus că PSD-iștilor cel puțin le convine criza din Educație: „Lor le convine povestea asta, sau cel puțin PSD-iștilor cred că le convine să mai negocieze momentul ăsta rotativa asta, ștafeta incompetenței cu care ne tot amenință de câteva luni”.

Moșteanu (USR): PSD și PNL au bani, dar nu pentru profesori

Purtătorul de cuvânt al USR a dat apoi trei exemple de situații numai din ultima săptămână care demonstrează că PSD și PNL chiar au bani de dat, dar nu pentru profesori.

„Legat de banii pe care-i găsesc, o să vă dau trei exemple din ultimele zile. Săptămâna trecută, la Comisia de Administrație din care fac parte, PNL și PSD au aprobat niște salarii pentru personal neclerical, cu impact anual de 170 de milioane lei. Le-am atras atenția că ei se vaită că nu au bani, că au gaură în buget, le-am atras atenția că urmează jalon cu Legea salarizării bugetare, nu i-a interesat, au mers mai departe.

Azi au votat creșteri la Administrația Fondului de Mediu, creșteri de salarii și de posturi. Azi au votat cei din PNL și PSD decontarea navetei pentru angajații din primării. Sunt 3.000 și ceva de primării. Iată trei categorii numai din ultima săptămână. Una n-a ajuns la vot final – aia cu personalul neclerical, două au trecut. Asta fac PNL și PSD, asta e ipocrizia”, a mai declarat Ionuț Moșteanu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor